STEAUA-GAZ METAN MEDIAŞ 4-0 (Semedo 6, 65, Nicoliţă 30, Kapetanos 90+3)
Steaua: Zapata - Ogăraru, Goian, Ghionea, P. Marin (Golanski 69) - Lovin, Tiago - Nicoliţă (Szekely 74), D. Moreno (Kapetanos 59), Semedo - B. Stancu. Antrenor: Marius Lăcătuş.
Gaz Metan: Şteţca - Grillo, Rafael, Markovic (C. Prodan 41), Semeghin - Dudiţă, Hoban, Falemi, Curtean (Sabou 59) - Oliveira, Gego (Vidakovic 46). Antrenor: Cristian Pustai.
Cartonaşe galbene: Ghionea 24
Arbitri: Robert Dumitru - Florin Stănescu, Mihai Artene
Stadion: Steaua; Spectatori: 9.000
Cum s-au marcat golurile:
1-0, min. 6: Semedo a scăpat singur cu portarul Şteţca şi l-a învins pe acesta cu un şut plasat, de la circa 12 metri.
2-0, min. 30: Bănel Nicoliţă a urmărit o minge degajată de Petre Marin, a profitat de neatenţia fundaşilor de la Gaz Metan şi a înscris de la circa 11 metri, pe lângă portarul Şteţca.
3-0, min. 65: Pantelis Kapetanos a pasat pentru Semedo în adâncime, acesta a pătruns şi l-a învins pe Şteţca cu un lob de la circa 16 metri.
4-0, min. 90+3: Janos Szekely a centrat de pe partea dreaptă, iar Pantelis Kapetanos a reluat cu capul de la circa 6 metri în poarta medieşenilor.
În minutul 38 al partidei, trei stelişti, Bănel Nicoliţă, Dayro Moreno şi Bogdan Stancu, au scăpat singuri spre poarta lui Şteţca, iar ultimul dintre cei trei a pătruns cu mingea la picior şi, în loc să tragă la poartă, a pasat spre Dayro Moreno, dar golul înscris de acesta ulterior a fost anulat de arbitru pe motiv de ofsaid.
În ultimele minute ale partidei, Steaua a evoluat cu un om mai puţin pe teren, pentru că Semedo s-a accidentat uşor, iar antrenorul Marius Lăcătuş epuizase toate schimbările. Pentru a evita o leziune mai gravă, jucătorul a părăsit terenul de joc şi s-a îndreptat spre vestiare.
Grecul Pantelis Kapetanos se află la cea de a doua reuşită în tricoul Stelei, în timp ce portughezul Antonio Semedo a ajuns la cota trei pentru roş-albaştri.
Polonezul Pawel Golanski a revenit într-un meci oficial pentru Steaua după o pauză de aproape o lună, el accidentându-de în partida pe care naţionala ţării sale a jucat-o cu Ucraina, scor 0-1.
La meciul de pe stadionul Steaua au fost prezenţi şi circa 50 de suporteri ai echipei Gaz Metan Mediaş.
Mijlocaşul echipei Gaz Metan Mediaş, Nana Ngassam Falemi, a evoluat la Steaua timp de şase sezoane, din 1999 până în 2005. În tot acest timp, jucătorul a jucat în 94 de partide şi a marcat 6 goluri. De asemenea, fotbalistul a mai bifat în tricoul roş-albaştrilor 14 meciuri şi un gol în cupele europene. Falemi a fost aplaudat de fanii stelişti atunci când au fost prezentate cele două echipe, în timp ce numele antrenorului roş-albaştrilor, Marius Lăcătuş, a fost scandat de fanii medieşeni. Tehnicianul i-a aplaudat pe cei 50 de susţinători ai oaspeţilor în semn de mulţumire.
Suporterii echipei Steaua de la Peluza Sud au aprins o torţă cu puţin timp înainte de marcarea primul gol, însă aceasta a fost stinsă foarte repede şi nu a mai fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine.
Până acum Steaua şi Gaz Metan s-au mai întâlnit de şase ori, iar de cinci ori s-au impus steliştii, în timp ce o partidă a fost câştigată de medieşeni. Golaverajul este net favorabil grupării din Ghencea care a marcat 17 goluri şi a primit doar 5.
Steaua a urcat pe primul loc în Liga I, cu 19 puncte, în timp ce Gaz Metan Mediaş rămâne pe poziţia a 13-a, cu 8 puncte.
Liga I, etapa 8 - Steaua-Gaz Metan Mediaş 4-0
PUBLICAT
Duminică, 21 Septembrie 2008 19:47
ACTUALIZAT
Duminică, 21 Septembrie 2008 20:05
SURSA
NewsIn
Echipa antrenată de Marius Lăcătuş, Steaua, a trecut, astăzi, pe teren propriu, de Gaz Metan Mediaş, scor 4-0, şi a urcat cel puţin până la finalul etapei pe primul loc în clasamentul Ligii I, cu 19 puncte.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M