Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a remizat scor 0-0, în compania Rapidului, care a reuşit astfel să-şi menţină invincibilitatea în Ghencea din 2002.
Înainte de primul fluier al arbitrului, suporterii rapidişti au rupt plasele de la peluza a doua care îi separau de rivalii stelişti, dar forţele de ordine au intervenitau în forţă şi au folosit gaze lacrimogene pentru a-i calma pe fani.
Peluza Sud a suporterilor stelişti a afişat înainte de startul meciului un banner pe care se putea citi: "Admiraţi-ne spectacolul, spuneţi nu legii Dragomir", iar ambele galerii au strigat împreună: "La puşcărie, Mitică la puşcărie".
Fostul lider al galeriei rapidiste, Gigi Corsicanu, a luat loc în una dintre lojele rezervate conducerii giuleştene, moment în care fost întâmpinat cu fluierături venite din partea fanilor stelişti aflaţi la Tribuna I. Patronul Stelei, Gigi Becali, a sesizat conflictul dintre cele două părţi şi l-a trimis pe rapidist în sectorul rezervat suporterilor alb-vişinii. Momentul a fost savurat de fanii din Ghencea, care l-au ovaţionat pe patron.
Galeria Stelei, situată la Peluza Nord a stadionului, a afişat un banner cu caracter rasist pe care era scris: "Pionii au aflat: deznodământ neschimbat! Mat la negru".
Liga I: Etapa 7: Steaua-Rapid 0-0
PUBLICAT
Duminică, 16 Septembrie 2007 20:31
ACTUALIZAT
Duminică, 16 Septembrie 2007 20:31
SURSA
NewsIn
Fotbal intern
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M