Poli Timişoara s-a impus cu scorul de 3-0 în faţa Universităţii Cluj, într-un meci din etapa a 27-a a Ligii I.
Cum s-au marcat golurile:
1-0, min. 41: Arman Karamian a interceptat pe partea dreaptă o pasă trimisă greşit de Bilica, a şutat la colţul lung, iar mingea a intrat în poartă după ce a şters bara.
2-0, min. 60: Artiom Karamian a driblat un adversar pe partea stângă şi l-a învins pe Merlier printr-un şut la colţul lung.
3-0, min. 82: Ganea a sprintat spre poarta clujenilor, a depăşit doi adversari şi a plasat mingea în stânga lui Merlier.
Arman Karamian se află la cel de-al treilea gol marcat în acest sezon.
Acest rezultat reprezintă cel mai drastic eşec înregistrat în deplasare de Universitatea Cluj în acest sezon, care nu pierduse la mai mult de două goluri diferenţă.
În lotul formaţiei clujene se află nouă foşti jucători ai grupării Poli Timişoara: Cristian Dancia (2007/2008), Adrian Olah (2005-2007), Sorin Rădoi (2005-2008), George Şoltuz (2002-2005), Gigel Coman (2005-2006), Rareş Soporan (2005-2007), Flavius Băd (2003-2005), Laurenţiu Buş (2006-2007), Cristian Silvăşan (2002-2006). De asemenea, actualul preşedinte al clubului clujean, Anton Doboş, a fost patronul formaţiei bănăţene până în 2005, atunci când i-a vândut clubul lui Marian Iancu.
Universitatea Cluj a rămas în continuare pe ultimul loc al Ligii I, cu 20 de puncte din 27 de partide.
Liga I: Etapa 27: Poli Timişoara-Universitatea Cluj 3-0
Fotbal intern
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M