Oţelul Galaţi a câştigat contra celor de la Pandurii, scor 3-1,partidă în care centralul Teodor Crăciunescu a dictat trei lovituri de pedeapsă şi două eliminări.
1-0, min. 4: Ilie Iodache l-a faultat în careu pe Szekely, iar Emil Jula a transformat lovitura de pedeapsă.
1-1, min. 29: Jelev l-a faultat în careu pe Stromajer, iar Djapka a transformat lovitura de pedeapsă.
2-1, min. 39: Paraschiv a preluat la 10 metri o pasă primită de la Szekely şi a marcat cu un şut la colţul lung.
3-1, min. 50: Jula a ratat o lovitură de pedeapsă, dar tot atacantul gălăţean a recuperat mingea şi a reuşit din a doua încercare să-l învingă pe Bălăeţ.
Gabriel Zahiu s-a aflat la primul meci pe banca tehnică a celor de la Pandurii, după ce Eugen Neagoe şi-a dat demisia după egalul din etapa precedentă, scor 2-2, cu Universitatea Cluj. Zahiu a fost în acest sezon antrenorul formaţiei de Liga a III-a, Minerul Motru, satelitul celor de la Pandurii.
Pandurii a terminat partida cu doi jucători mai puţin pe teren, după ce Ilie Iordache şi Djapka au fost eliminaţi. Primul a primit cartonaşul roşu după un fault comis ca ultim apărător, în timp ce Djapka a fost eliminat pentru un atac violent asupra lui Sârgi, pe care l-a călcat pe coapsă. Fundaşul gălăţean nu a mai putut continua după acea fază şi a fost înlocuit câteva minute mai târziu cu Robert Elek.
Prin cele două goluri marcate contra celor de la Pandurii, Emil Jula a ajuns la 10 reuşite în acest sezon şi se află pe locul 3 în clasamentul golgheterilor, la egalitate cu Ionel Dănciulescu, cei doi fiind devansaţi de Ljubinkovic şi Gigel Bucur, cu 12 respectiv 13 goluri marcate.
În clasament, Oţelul se află pe locul 9, cu 25 de puncte, în timp ce Pandurii este pe poziţia a 16-a, cu 15 puncte.
Liga I: Etapa 19: Oţelul Galaţi-Pandurii Târgu Jiu 3-1
Fotbal intern







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M