Liga I: Etapa 8: Unirea Urziceni-Universitatea Craiova 1-2
Echipa antrenată de Nicolo Napoli, Universitatea Craiova, a trecut luni de AFC Urziceni, scor 2-1, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii I, iar oltenii au oprit seria de 6 victorii consecutive ale ialomiţenilor în campionat.
AFC Urziceni: Arlauskis - E. Nicu, Galamaz, Mehmedovic, Bordeanu -
Mara, Pădureţu (Brandan 25), Apostol, T. Bălan (Bilaşco 64) - Rusescu,
Dănălache (Onofraş 58). Antrenor: Dan Petrescu.
Universitatea Craiova: Bornescu - Dănănae, Găman, D. Stoica, Rose -
Prepeliţă, Dilevski, Gângioveanu (Barbu 84), Costea (Bărboianu 90+4) -
Baird, Stoianof (Dina 73). Antrenor: Nicolo Napoli.
Cartonaşe galbene: Apostol 35, Brandan 64 / Baird 45, Prepeliţă 70, Costea 77
Arbitri: Marius Martiş-Adrian Vidan, Eduard Crângaşu
Stadion: Tineretului; Spectatori: 3.500
Cum s-au marcat golurile
1-0, min. 11: Bălan a centrat în careul craiovenilor din corner, un
jucător a prelungit mingea cu capul, iar aceasta a ajuns la Galamaz,
care l-a învins pe Bornescu în doi timpi.
1-1, min. 17: Baird a profitat de nesiguranţa apărării ialomiţene şi
l-a învins pe Arlauskis cu un şut plasat de la circa 8 metri.
1-2, min. 62: Costea a pătruns pe partea dreaptă, i-a pasat în careul
ialomiţenilor lui Baird, care a trimis mingea în bară, însă aceasta a
ricoşat până la Stoianof care a marcat cu capul în poarta goală.
În minutul 31 al partidei, Bogdan Mara a avut ocazia să înscrie pentru
AFC Urziceni, însă şutul său plasat de la 16 metri a fost respins cu
greu de goal-keeper-ul craiovean, Mircea Bornescu, iar balonul a fost
apoi degajat de unul dintre fundaşii olteni.
În minutul 78 al partidei, preşedintele echipei AFC Urziceni, Mihai
Stoica, a fost trimis în tribune de centralul Marius Martiş pentru că a
cerut vehement o lovitură de la 11 metri pentru ialomiţeni, după un
contact între Mara şi un fundaş oltean în careul craiovenilor.
Bogdan Mara a reuşit să înscrie în minutul 89 al partidei, după ce a
primit o pasă în careul craiovean, dar reuşita sa a fost anulată de
centralul Martiş pe motiv de ofsaid, care a fost semnalizat de
asistentul Eduard Crângaşu. Reluările televizate au arătat că alţi trei
jucători ai echipei AFC Urziceni erau în ofsaid, însă Bogdan Mara se
afla în poziţie regulamentară de joc.
La partidă au asistat şi aproximativ 150 de fani olteni, care au venit
de la Craiova să îşi încurajeze favoriţii. De asemenea, la meci a fost
prezent şi antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, pentru că în
etapa a 9-a formaţia pe care o antrenează va juca, pe teren propriu,
împotriva celor de la AFC Urziceni.
În urma acestui rezultat, AFC Urziceni rămâne, deocamdată, pe locul 2, cu 18 puncte, în timp ce Universitatea Craiova a urcat pe poziţia a 10-a, cu 13 puncte.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

