SPORT »
Liga I: Etapa 7: Ceahlăul-Pandurii Tg. Jiu 2-1
Fotbal intern
0-1, min 15: Ilie Iordache pătrunde pe partea stângă, centrează în careul mic, de unde Liviu Mihai a îndeplinit o simplă formalitate, împingând mingea cu latul în poarta goală.
1-1, min 39: Schumacher execută bine un corner de pe partea dreaptă, Golban deviază mingea până la Alexandru Forminte şi acesta şutează din patru metri, fără nicio speranţă pentru Guso.
2-1, min 50: Viorel Frunză reuşeşte să aducă Ceahlăul în avantaj cu un şut puternic de la marginea careului.
Mijlocaşul Daniel Barna a fost folosit pentru prima oară în acest campionat de Viorel Hizo într-un meci oficial. Acesta a fost integralist, totalizând până acum şase partide pe prima scenă a fotbalului românesc.
Ceahlăul Piatra Neamţ este singura echipă din Liga I în a cărei echipă nu a fost niciun integralist în primele şapte etape. Jucătorul din lotul pietrean cu cele mai multe minute acumulate până acum este mijlocaşul Mircea Oprea, care a îmbrăcat tricoul galben-negru în 607 minute.
De-a lungul partidei, au fost utilizaţi nu mai puţin de nouă fotbalişti străini, ţara cu cei mai mulţi reprezentanţi fiind Republica Moldova. Astfel, au jucat trei moldoveni (Frunză, Golban, Cebotaru), doi bosniaci (Guso, Vranjkovici), un ghanez (Hamza), un ivorian (Djapka), un sloven (Stromajer) şi un brazilian (Ayza).
Antrenorul Viorel Hizo rămâne invincibil în faţa grupării gorjene, pe care a pregătit-o în sezonul 2005/2006, între etapele 6 şi 23. În sezonul trecut, atunci când pregătea Vasluiul, Hizo a obţinut două victorii în faţa Pandurilor, 1-0 şi 2-1, iar acum a reuşit să câştige, tot la limită, 2-1.
În minutul 86, Alexandru Tudor l-a trimis în tribună pe vicepreşedintele Ceahlăului, Ion Mărginean, aflat pe banca de rezerve, pentru proteste.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

