Liga I: Etapa 5 - Pandurii Târgu Jiu-FC Argeş 3-1
Pandurii Târgu Jiu a câştigat luni, scor 3-1, partida cu FC Argeş din cadrul etapei a cincea şi a obţinut prima victorie din acest sezon.
PANDURII TÂRGU JIU - FC ARGEŞ PITEŞTI 3-1 (Chibulcutean 27, Piţurcă 32, Vasilache 68-pen / Doman 51)
Pandurii: Stanca - Popete, Rus, Chibulcutean, Mândrean (Ghindeanu 54) -
Vasilache, Vancea (Ad.Rusu 73), Păcurar, Ilie Iordache - Orac (Stângă
63), Piţurcă. Antrenor Eugen Neagoe.
FC Argeş: Boşneag - Ghiţă, Cazan, Lăcustă, Bazzi (I. Poenaru 46) -
Năstăsie, Cârstoiu (Cârstoiu 80), Tănase, Doman (Boboacă 60) - Dulcea,
Ad. Iordache. Antrenor: Ionuţ Badea.
Cartonaşe galbene: Vasilache 25, Popete 32, 44, I. Iordache 37, Mândrean 41, Păcurar 47 / Doman 14,
Cartonaşe roşii: Florin Popete 44, Alexandru Piţurcă 79
Arbitri: Sorin Corpodean - Claudiu Tripa, Mircea Toderici
Stadion: Municipal - Tudor Vladimirescu; Spectatori: 5.500
Cum s-au marcat golurile:
1-0, min 27 : Alin Rus a centrat de la marginea careului, iar
Chibulcutean a reluat în poartă cu un şut de la şase metri.
2-0, min 32 : Vasilache a şutat slab din colţul drept careului de 16
metri, Boşneag a scăpat mingea din mâini, iar Piţurcă, aflat în
apropiere, a reuşit să înscrie din patru metri.
2-1, min 51: Năstăsie a şutat puternic de la 10 metri, Stanca a respins
în faţă, iar Doman a reuşit să împingă mingea în poartă din interiorul
careului mic.
3-1, min 68 : Vasilache a executat bine un penalty, trimiţând mingea chiar lângă bara porţii apărate de Boşneag.
Fundaşul formaţiei gazdă, Florin Popete, a fost eliminat în minutul 44
de Sorin Corpodean pentru cumul de cartonaşe galbene. După ce a primit
un avertisment în minutul 32, Popete a primit al doilea galben în
minutul 44 după ce l-a faultat pe atacantul oaspeţilor, Adrian Iordache.
În minutul 68, Sorin Corpodean a acordat, corect, penalty pentru
Pandurii după un fault a lui Cazan asupra lui Păcurar chiar la intrarea
în careul de 16 metri.
În minutul 72, Roberto Boboacă şi Robert Vancea s-au lovit cap în cap
la o fază de la marginea careului argeşean. Revenit pe teren după o
perioadă de aproape trei săptămâni, cât timp a fost accidentat, Vancea
a suferit o comoţie după duelul cu Boboacă şi nu a mai putut continua
meciul, fiind înlocuit cu Adrian Rusu.
Atacantul gazdelor Alexandru Piţurcă, a primit cartonaşul roşu direct
în minutul 79 în urma unui duel cu Monel Cârstoiu lângă tuşă.
Fotbalistul argeşenilor a fost înlocuit imediat şi este suspect de
fractură de tibie la piciorul drept. După ce a primit timp de
aproximativ cinci minute îngriijiri medicale la marginea terenului,
Cârstoiu a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean.
La meci a asistat şi fostul manager sportiv al Stelei, Adrian Ilie,
care a urmărit jocul alături de preşedintele echipei Pandurii, Marin
Condescu.
Cei aproximativ 30 de suporteri ai lui FC Argeş prezenţi pe stadion
şi-au apostrofat favoriţii în prima repriză, fiind nemulţumiţi de
evoluţia acestora. Fanii i-au cerut patronului Penescu să trimită mai
mulţi fotbalişti la echipa a doua pentru că nu au valoare de FC Argeş.
Fundaşul gazdelor, Alin Chibulcutean (30 de ani), a marcat în acest
meci primul său gol din carieră în Liga I. Fotbalistul a mai evoluat
de-a lungul carierei în primul eşalon doar la Gloria Bistriţa,
transferându-se la Pandurii în urmă cu două sezoane.
Un alt jucător aflat la primul său gol în prima ligă este mijlocaşul
lui FC Argeş, Cătălin Doman (20 de ani), care a reuşit să marcheze în
minutul 51 al jocului.
Mijlocaşul lui FC Argeş, Roberto Boboacă, a debutat în Liga I. Născut
pe 4 iunie 1989, Boboacă a fost introdus pe teren în minutul 60 în
locul lui Doman.
În repriza a doua a meciului s-a înregistrat şi o premieră în acest
sezon după ce în ambele echipe s-au regăsit doar fotbalişti români. La
începutul partidei, singurul străin de pe teren a fost argentinianul
Bazzi de la FC Argeş, însă acesta a fost înlocuit la pauză cu Ilie
Poenaru.
Pandurii rămâne neînvinsă în faţa lui FC Argeş în meciurile disputate
până acun în Liga I. Cele două grupări s-au întâlnit până acum de cinci
ori în prima divizie, oltenii câştigând patru dintre jocuri, în timp ce
unul s-a încheiat la egalitate.
În urma acestui rezultat, Pandurii a obţinut prima victorie din acest
sezon al Ligii I, având în acest moment patru puncte acumulate. De
partea cealaltă, FC Argeş rămâne cu patru puncte.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

