Rapid a trecut de Pandurii Tg. Jiu, scor 1-0, şi şi-a asigurat astfel matematic prezenţa în Cupa UEFA, întrerupând totodată şi seria gorjenilor de şapte meciuri fără înfrângere în Liga I.

Cum s-a marcat golul

1-0, min. 68: Costin Lazăr a preluat în careul gorjenilor o pasă de la Cesinha, s-a întors spre poartă şi a şutat la colţul lung, iar Mingote nu a mai putut să intevină, după ce mingea a fost deviată de un apărător.

În minutul 40, după un fault al lui Maftei asupra lui Ilie Iordache, arbitrul Teodor Crăciunescu a dictat 11 metri pentru gorjeni. Acelaşi Iordache a executat penalty-ul, însă Coman a reuşit să pareze. La pauză, portarul de rezervă Elinton Andrade a mers la Dani Coman şi i-a sărutat mănuşile, după ce acesta a apărat penalty-ul.

Pe parcursul partidei, suporterii giuleşteni au scandat împotriva şefului LPF, Dumitru Dragomir, şi a preşedintelui FRF, Mircea Sandu. De asemenea, fanii le-au adresat injurii patronului Stelei, Gigi Becali, dar şi căpitanului din Ghencea, Mirel Rădoi. Suporterii l-au înjurat chiar şi preşedintelui României, Traian Băsescu, pe care l-au făcut "stelist", după ce acesta l-a decorat pe arbitrul Alexandru Deaconu, pentru că a întrerupt meciul Rapid-Steaua, în minutul 73.

Jucătorul echipei Pandurii Tg. Jiu, Ciprian Vasilache, a fost aplaudat la scenă deschisă de fani, acesta evoluând în cariera sa şi la echipa de sub Podul Grant.

În ultimele minute ale partidei, Grigorie şi Vasilache s-au ciocnit puternic la mijlocul terenului, iar rapidistul nu a mai putut continua şi astfel Rapid a evoluat cu un om mai puţin pe teren în ultimele trei minute ale meciului. De asemenea, Joao Paolo s-a resimţit după un contact cu un jucător gorjean, iar după fluierul final s-a prăbuşit pe gazon unde a şi primit îngrijiri medicale.

Acest meci a fost primul care s-a disputat cu spectatori, după ce giuleştenii au avut terenul suspendat în urma incidentelor de la jocul ce Steaua, când arbitrul Alexandru Deaconu a întrerupt partida în minutul 73, după ce a fost lovit cu o brichetă în cap. Ca o măsură de precauţie, pentru ca acest gen de incidente să nu se mai repete, oficialii rapidişti au decis să pună plase de protecţie în faţa tribunelor, dar şi a peluzei rezervată galeriei, singurul loc fără plasă fiind peluza dezafectată a arenei. Fanii nu au fost mulţumiţi de acesată iniţiativă şi au afişat un banner pe care era scris mesajul: "Dacă vrei un campionat curat, pui trei plase şi s-a rezolvat".

Echipa antrenată de Eugen Neagoe a fost susţinută la Bucureşti de circa 50 de suporteri.

George Copos şi Fathi Taher nu au fost prezenţi la această partidă, deşi la ultimele meciuri au susţinut formaţia din Grant. Pe de altă parte, la meci au fost prezenţi preşedintele clubului din Giuleşti, Constantin Toma, care a venit împreună cu soţia, cu doi prieteni şi cu directorul general adjunct al giuleştenilr, Grigore Sichitiu. De asemenea, la partidă a fost prezent şi acţionarul Jean Valvis, care a venit însoţit de cei doi copii ai săi.

Oficialii Rapidului au prevăzut succesul echipei din Giuleşti în meciul cu Pandurii, iar programul de meci avea titlul "Şapte au fost de ajuns", aluzie la faptul că gorjenii erau neînvinşi în Liga I de şapte partide.