Dinamo a câştigat în deplasare, scor 1-0, meciul cu Oţelul Galaţi din etapa a 27-a a Ligii I, şi a urcat pe locul trei în clasament.

Cum s-a marcat golul:

0-1, min 64 : Adrian Cristea l-a lansat în careu pe Dănciulescu, iar acesta a înscris printr-un şut în stânga lui Kolev.

La această partidă au asistat oficialii clubului din Ştefan cel Mare, Nicolae Badea, Cristian Borcea şi Vasile Turcu, dar şi preşedintele Unirii Urziceni, Mihai Stoica.

Formaţia dinamovistă a fost susţinută la Galaţi de o galeria formată din aproximativ 100 de persoane. Suporterii dinamovişti au fost înjuraţi la începutul jocului de fanii Oţelului, dar nu au ripostat, astfel că între cele două părţi nu a izbucnit niciun conflict.

Cornel Ţălnar a revenit pe banca lui Dinamo în calitate de antrenor principal la o lună după ce fusese înlocuit cu Gheorghe Mulţescu. Tehnicianul, care îi mai pregătise pe alb-roşii între etapele 17 şi 21, a ocupat în tot acest timp funcţia de antrenor secund.

În minutul 48, gazdele au trimis mingea în bară prin Gabriel Paraschiv.

În urma reuşitei din acest meci, Dănciulescu a urcat pe primul loc în clasamentul golgheterilor din Liga I, cu 15 reuşite la activ. Dinamovistul a reuşit să îi devanseze pe Marko Ljubinkovic şi Gigel Bucur.

La Dinamo au evoluat doi jucători care în trecut au îmbrăcat tricoul Oţelului: Silviu Izvoranu (2003-2006) şi Gabriel Boştină (1999-2002).

După acest joc, Dinamo a urcat pe locul 3 în clasamentul Ligii I, cu un total de 49 de puncte, cu unul mai mult decât Rapid, echipă care are un meci mai puţin disputat. Oţelul a rămas cu 33 de puncte şi se află pe poziţia a zecea.

În minutul 88, Boştină a pierdut o minge la mijlocul terenului, iar gălăţenii au ratat o mare ocazia de gol prin Janos Szekely. Imediat după terminarea fazei, Bogdan Lobonţ s-a îndreptat către coechipierul său şi i-a reproşat vehement gafa comisă.