Universitatea Cluj şi Dacia Mioveni au terminat la egalitate, scor 0-0, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii I.

Negoiţă a intrat pe teren în minutul 55 al partidei şi în numai 12 minute a primit două cartoneşe galbene din partea arbitrului Tiberiu Lajos.

La meci a fost prezent fostul golgheter al campionatului României, din sezonul 1979-1980, Virgil Septimiu Câmpineanu, fost jucător al Universităţii Cluj.

La sfârşitul meciului, atacantul Daciei Mioveni, Octavian Chihaia, a lovit un om de ordine, în timp ce Claudiu Răducanu a protestat la adresa arbitrului şi a primit cel de-al doilea cartonaş galben şi, implicit, pe cel roşu.

Antrenorul argeşenilor, Sorin Cârţu, şi directorul sportiv de la Universitatea Cluj, Sorin Vădana, s-au contrat la finalul partidei, pe marginea prestaţiei arbitrilor.

Universitatea Cluj a câştigat doar două jocuri în această ediţie a Ligii I, împotriva Stelei şi a Rapidului. În rest, formaţia ardeleană a obţinut unsprezece egaluri şi a pierdut zece partide.

În urma rezultatului înregistrat, Universitatea Cluj se află pe ultimul loc în clasament, cu 17 puncte, în timp ce Dacia Mioveni ocupă poziţia a 14-a, cu 22 de puncte.