FC Vaslui a produs cea mai mare surpriză a etapa a doua a Ligii I, după ce a reuşit să o învingă pe campioana Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0, într-un meci desfăşurat pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare.
0-1, min. 47: Oaspeţii au executat un corner, Ljubinkovic a reluat cu capul, iar Bălace a reuşit cu un ultim efort să introducă mingea în poartă.
0-2, min. 51: Vasluienii au majorat scorul prin Gheorghiu, după o pasă a lui Temwanjera venită de pe partea dreaptă, în urma unui contraatac al oaspeţilor.
Atacantul Claudiu Niculescu a primit înaintea acestui meci trofeul decernat golgheterului ediţiei trecute de campionat. Diploma şi trofeul i-au fost înmânate dinamovistului de observatorul de joc Florin Gătejan.
Fundaşul Vali Năstase a dubutat în acest meci la Dinamo, după reîntoarcerea la echipa din Ştefan cel Mare de la echipa italiană Ascoli. Năstase a evoluat în locul lui Cosmin Moţi, care s-a accidentat în urmă cu două zile la metatarsiene şi va fi indisponibil o lună şi jumătate. Vali Năstase a mai jucat la Dinamo în perioada 1999-2002, de unde a plecat la Genoa, şi a mai jucat apoi tot în Italia, la Palermo, Bologna şi Ascoli.
Suporterii echipei Dinamo au afişat un banner pe care au inscripţionat mesajul "Turcu - dinamovist 10-15%". Fanii l-au taxat astfel pe acţionarul dinamovist, care a declarat, după ce a aflat că Dinamo va întâlni pe Lazio în turul III preliminar al Ligii Campionilor, că alb-roşiii au 10-15% şanse de calificare în grupele celei mai importante competiţii europene inter-cluburi.
FC Vaslui nu a fost învinsă niciodată în Ştefan cel Mare, având la activ pe acest stadion un egal şi o victorie. În schimb, în cele două meciuri jucate cu Dinamo pe teren propriu, FC Vaslui a pierdut de fiecare dată cu un scor identic, 1-2.
Liga I: Etapa 2: Dinamo - FC Vaslui 0-2
Sambata, 04 August 2007 22:52
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- Liga I: Programul şi rezultatele primei etape
Joi, 26 Iulie 2007 18:27 - Liga I: Etapa 1: FC Vaslui - UTA 2-2
Vineri, 27 Iulie 2007 21:05 - Liga I: Etapa I: Gloria Buzău-Dinamo 1-2
Duminica, 29 Iulie 2007 21:07 - Liga I: Etapa 2: Politehnica Iaşi - Universitatea Craiova 2-1
Sambata, 04 August 2007 20:58 - Liga I: Etapa 2: UTA - Dacia Mioveni 1-0
Sambata, 04 August 2007 21:05 - Supărare între spartani
Duminica, 05 August 2007 12:53 - Liga I: Etapa 2: FC Unirea Urziceni - "U" Cluj 3-2
Duminica, 05 August 2007 20:12 - Porumboiu l-a refuzat pe Copos
Miercuri, 08 August 2007 14:39
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Rednic le promite fanilor că Dinamo va juca în 2009 în Champions League
Vineri, 25 Iulie 2008 22:17Mircea Rednic e gata pentru un campionat de excepţie cu Dinamo. Încă bântuit de coşmarul Lazio, Rednic le promite fanilor că istoria nu se va mai repeta şi alb roşii vor ajunge în premieră în grupele Champions League. Arma lui...
Handbal: România-Rusia 33-33, într-o partidă amicală disputată în Franţa
Astazi, ora 01:45Echipa naţională de handbal feminin a României a remizat, vineri, scor 33-33 (15-17), cu reprezentativa Rusiei, într-un meci de verificare disputat la Albertville, în Franţa.
Ciclism: Sylvain Chavanel (Cofidis) a câştigat antepenultima etapă din Turul Franţei
Astazi, ora 01:46"Am fost nemulţumit până acum pentru că m-am străduit foarte mult şi de fiecare dată am dat greş. Anul acesta am reuşit să trec peste o barieră. Câştigarea etapei este cel mai bun cadou pe care l-aş fi putut oferi echipei...
Dinamo a plătit 475.000 de euro lui Inverness în schimbul lui Marius Niculae
Astazi, ora 01:42Conducerea clubului Dinamo a anunţat, vineri, că transferul atacantului Marius Niculae de la Inverness a fost perfectat, după ce a plătit clubului scoţian suma de 475.000 de euro, informează site-ul grupării din Ştefan cel Mare.
Cele mai CITITE din Sport
- Liga Campionilor: Rezultatele din manşa secundă a turului I preliminar. Vezi echipele calificate mai departe şi programul celui de-al doilea tur preliminar (1424)
- Şoc la AS Roma. Autoturismul lui Mexes a fost furat, dar la bordul său se afla şi fiica de doi ani a jucătorului Romei (970)
- "Xena" din Câmpulung Muscel (698)
- Dragomir: "Lupescu şi Prunea au încercat să influenţeze decizia lui Florea în cazul 'Valiza'" (531)
- Marius Niculae a semnat un contract pe patru ani cu Dinamo (477)
Cele mai VOTATE din Sport
- Rapid a primit aprobare de la Comisia de Omologare pentru a disputa meciurile cu spectatori (3,96/5)
- Liga Campionilor: Rezultatele din manşa secundă a turului I preliminar. Vezi echipele calificate mai departe şi programul celui de-al doilea tur preliminar (3,96/5)
- Şoc la AS Roma. Autoturismul lui Mexes a fost furat, dar la bordul său se afla şi fiica de doi ani a jucătorului Romei (3,76/5)
- "Xena" din Câmpulung Muscel (3,72/5)
- Marius Niculae a semnat un contract pe patru ani cu Dinamo (3,52/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Şoc la AS Roma. Autoturismul lui Mexes a fost furat, dar la bordul său se afla şi fiica de doi ani a jucătorului Romei (2)
- Gigi Becali: "Mircea Sandu trebuie schimbat" (1)
- Marius Niculae a semnat un contract pe patru ani cu Dinamo (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE
Vineri, 25 Iulie 2008 17:39Într-o localitate din Sălaj, oamenii trăiesc la fel ca acum un secol. Sătenii trebuie să umble pe poteci şi prin grădini, pentru că drumul din sat este o mlaştină noroioasă, iar oamenii nu mai îndrăznesc să-l treacă.
- Potop în Suceava: Oameni izolaţi şi case acoperite de ape - VEZI IMAGINI
- Cod roşu pe râurile Suceava şi Siret până astăzi la ora 16.00
- Bilanţul autorităţilor după inundaţiile din nordul ţării : şase judeţe, 72 de localităţi şi peste 150 de case distruse
- Corneliu Vadim Tudor: Felix Cotoşmanul şi-a făcut cinci posturi de televiziune dintr-o bucată de pâine
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy
- Radu Mazăre are cont pe hi5
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Sindicatele franceze acuză: Sandero este de vină pentru concedierile de la Renault
Astazi, ora 03:32Vestea că Renault va concedia peste 5000 de angajaţi a pus pe jar sindicatele. Dominique Chauvin, de la unul dintre cele mai importante sindicate din Franţa, a declarat că "din cauza unor vehicule law-cost precum Sandero,...
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 26.07 | 27.07 |
| Timişoara | 27 °C | 29 °C |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 27 °C | 22 °C |
| Braşov | 22 °C | 26 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 26 °C |
| Constanţa | 27 °C | 25 °C |
| Europa | 26.07 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 31 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 26 °C | |
| Madrid | 32 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 29 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5656 RON |
| 1 USD | 2,2678 RON |
| 1 GBP | 4,5233 RON |
| 1 CHF | 2,1946 RON |
| 100 HUF | 1,5424 RON |
| 100 JPY | 2,1177 RON |
| 1 BGN | 1,823 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







