SPORT »
Liga I: Etapa 17: Ceahlăul-Universitatea Craiova 1-0
Fotbal intern
1-0, min. 56: Rusmir a deschis scorul cu un şut puternic din interiorul careului de 16 metri.
În minutul 40 al întâlnirii, jucătorii celor două echipe au început să se îmbrâncească, Hamza şi Mitchell fiind la un pas de a se lua la bătaie. Totul a plecat de la faultul lui Dănănae asupra lui Hamza, jucătorul de culoare încercând să-i ceară socoteală olteanului, care a fost apărat imediat de Mitchell.
La meci au asistat şi zece fani ai Universităţii Craiova care au luat loc la Peluza Nord a stadionului nemţenilor.
În repriza secundă, centralul Mugurel Drăgănescu l-a trimis în tribună pe vicepreşedintele Ceahlăului, Ion Mărginean, pentru că le-a cerut copiilor de mingi să întârzie trimiterea baloanelor către jucători.
După fluierul de final, Nohai şi Baird au fost eliminaţi de arbitrul Drăgănescu din cauză că s-au bătut la mijlocul terenului, unde mai mulţi jucători s-au înjurat şi s-au îmbrâncit, în incident implicându-se şi antrenorii Viorel Hizo şi Nicolo Napoli care au încercat să-i despartă pe fotbalişti. De asemenea, după încheierea partidei Ciprian Tănasă a arătat semne obscene către tribuna oficială a stadionului.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

