Steaua a învins pe Dinamo cu scorul de 1-0, în derby-ul etapei a 16-a a Ligii I, într-un meci care nu a excelat la capitolul spectacol, dar care a fost dominat de incidentele provocate suporteri înaintea şi în timpul partidei.

1-0, min. 67: Dică şi Neaga au combinat în interiorul careului advers, iar ultimul a înscris pe sub Lobonţ cu un şut din 8 metri, lateral stânga.

Înainte de startul meciului suporterii celor două echipe s-au încăierat în mai multe rânduri în apropierea stadionului, dar de fiecare dată forţele de ordine au intervenit eficient, făcând uz de gaze lacrimogene. Steliştii au intrat în conflict şi cu jandarmii, pe strada Compozitorilor, unde un grup de 50 de fani a atacat forţele de ordine, în încăierare fiind avariate mai multe automobile ale Jandarmeriei şi una a Poliţiei Capitalei.

Nici pe stadion spiritele nu s-au calmat, cu 45 de minute înainte de startul meciului, fanii lui Dinamo au încercat să rupă gardul despărţitor dintre sectorul în care erau postaţi şi cel în care se afla facţiunea Peluza Sud a galeriei Stelei. Mai mult, dinamoviştii au rupt scaune şi au aruncat cu torţe şi fumigene pe teren. Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene pentru a-i îndeparta pe dinamovişti de respectivul gard.

Partida a fost întreruptă de trei ori în primele 12 minute din cauza incidentelor provocate mai ales de fanii dinamovişti, care au aruncat cu fumigene, torţe şi scaune în teren. Din această cauză, prima repriză a fost prelungită cu 8 minute.

Fundaşul Ionuţ Rada şi mijlocaşul Bănel Nicoliţă au făcut parte din primul "11" al lui Marius Lăcătuş, deşi în săptămana premergătoare jocului se accidentaseră şi prezenţa lor era pusă sub semnul întrebării. Nicoliţă nu a rezistat până la finalul meciului, fiind înlocuit la pauză cu Marius Croitoru.

Arbitrul Alexandru Deaconu se află la cel de-al doilea derby din acest sezon, după ce în etapa a 7-a a condus jocul Steaua-Rapid, scor 0-0.

Foştii stelişti Gabriel Boştină şi Walter Zenga au fost primiţi cu antipatie în Ghencea, primul fiind huiduit la fiecare atingere de balon şi în momentul înlocuirii sale cu Florin Bratu, în timp ce antrenorului i-a fost dedicat câteva banner, aluzie la faptul că la un moment dat a spus că în România va pregăti doar pe Steaua: "Odată ne-ai făcut o promisiune, dar te-ai schimbat şi ai devenit un câine" sau "Soarta nu iartă trădătorii".

Fanii Stelei au afişat şi un banner la adresa actualilor jucători roş-albaştri, atenţionându-i că meciul cu Dinamo este singura cale de împacare: "Pentru voi ultimul tren / Fiţi 11 fiare pe teren". De asemenea, mesajele steliştilor i-au avut ca ţintă şi pe adversari: "Visaţi imnul Ligii Campionilor în Ştefan cel Mare / Dar tot Ştefan Bănică se aude în difuzoare" sau "Deşi vă înghesuiţi peste hotare / De ce e atât de intim în Ştefan cel Mare?".

Susţinătorii lui Dinamo s-au abţinut să îşi critice favoriţii şi au afişat doar mesaje în care îşi ironizau adversarul de sâmbătă seara: "Aţi calculat şi aţi visat / Zero pe linie aţi realizat", "Peluză ca a noastră organizată / Nu veţi avea niciodată", "La Sofia presa v-a semnalat prezenţa / Noi v-am confirmat absenţa", "Aţi colaborat cu ... ca să ne aflaţi coregrafia" sau "La Borisov aţi fost doar doi / Cam câte avioane am fi fost noi".

Printre personalităţile care au asistat la derby-ul campionatului s-au numărat Viorel Hrebeniuc, selecţionerul Victor Piţurcă, Dumitru Dragomir sau Victor Becali, care a fost însoţit de cinci impresari străini.

Autorul golului Stelei, Adrian Neaga, se află la prima reuşită în Liga I în acest sezon, şi la cel de-al doilea stagional după cel cu BATE Borisov, din turul III preliminar al Ligii Campionilor.