SPORT »
Liga I: Etapa 15: Dinamo-AFC Urziceni 0-1
16 nov 2008, 23:12 |
Actualizat Duminică, 16 Noiembrie 2008 23:13
AFC Urziceni a câştigat, duminică, partida cu Dinamo, din etapa a 15-a, şi a trecut astfel pe primul loc în clasamentul Ligii I, cu 33 de puncte, cu unul mai mult decât adversara din acest meci, care a căzut pe poziţia secundă.
AFC Urziceni: Arlauskis - Epaminonda, Galamaz, Fernendes (Mehmedovic 46), Bordeanu - Mara (Frunză 89), Gomez, Pădureţu, Apostol - Onofraş (T. Bălan 79), Bilaşco. Antrenor: Dan Petrescu.
Cartonaşe galbene: Ropotan 33, Torje 45+2, L. Goian 59 /
Fernandes 18, Gomez 47
Arbitri: Marius Avram - Aurel Oniţa, Octavian Şovre
Stadion: Dinamo; Spectatori: 6.000
Cum s-a marcat golul:
0-1, min. 57: Marius Bilaşco a profitat de indecizia apărătorilor dinamovişti şi l-a învins pe Bogdan Lobonţ cu un şut din voleu, de la marginea careului de 16 metri.
În minutul 24, Ionel Dănciulescu a reuşit să marcheze, dar golul a fost anulat de centralul Marius Avram, pentru un fault la portar pe care îl făcuse în prealabil mijlocaşul Gabriel Torje.
Bruno Fernandes a avut o intrare imprudentă asupra argentinianul Osvaldo Miranda, pe care l-a lovit cu cotul şi ar fi trebuit eliminat de arbitrul Marius Avram, pentru că mai avea un cartonaş galben, dar centralul nu a observat infracţiunea şi a lăsat jocul să continue.
Echipa din Urziceni a fost susţinută la partida de pe stadionul Dinamo de aproximativ 50 de suporteri ialomiţeni.
La meci au asistat, printre alţii, preşedintele FRF, Mircea Sandu, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, atacantul echipei VfB Stuttgart, Ciprian Marica, fostul antrenor al alb-roşiilor, Ioan Andone, atacantul Florin Bratu, care este accidentat, fotbalistul Ionel Ganea, dar şi impresarii Victor şi Ioan Becali.
Cu ocazia acestei partide, antrenorul Mircea Rednic a ajuns la meciul cu numărul 200 ca antrenor în Liga I, în cariera trecând pe la echipe precum Dinamo, Rapid, FC Vaslui, Universitatea Craiova sau FCM Bacău.
Arbitrul Marius Avram a mai condus până acum un singur meci al lui Dinamo, câştigat de alb-roşii în faţa celor de la CS Otopeni. De partea cealaltă, ialomiţenii au fost arbitraţi de două ori de Avram şi au obţinut un egal şi o victorie.
Dinamo a înregistrat în meciul cu AFC Urziceni prima înfrângere din acest campoionat pe teren propriu. Până acum, dinamoviştii au mai jucat 7 meciuri şi au câştigat 6, iar unul l-au terminat la egalitate. De cealaltă parte, AFC Urziceni a disputat în deplasare 8 meciuri, dintre care s-a impus în 6, iar în alte două au fost învinsă.
Până acum cele două formaţii s-au mai întâlnit în Liga I de doar 4 ori, iar statistica este favorabilă grupării antrenate de Dan Petrescu, care a câştigat un meci, iar alte trei s-au terminat la egalitate, dinamoviştii nereuşind niciodată să se impună. Golaverajul le este favorabil tot ialomiţenilor, care au marcat 4 goluri şi au primit doar trei.
În urma acestui rezultat, cele două formaţii au făcut schimb de locuri în clasament, astfel încât ialomiţenii au trecut pe primul loc, cu 33 de puncte, în timp ce Dinamo a trecut pe poziţia secundă, cu 32 de puncte.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3497 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

