Foto: onlinesport.ro
UTA nu a mai reuşit să învingă Rapidul, la Bucureşti, de 38 de ani, din returul ediţiei 1969/1970, când a câştigat cu 2-1, sezon în care a obţinut şi ultimul titlu de campioană din istorie.

Vineri, 2 mai:

POLITEHNICA IAŞI - UNIVERSITATEA CLUJ, ora 19:00, Telesport

Palmares general: 33 10 8 15 39-56

La Iaşi: 16 9 4 3 27-17

Prima întâlnire: 2.11.1960, Ştiinţa Cluj-CSMS Iaşi 3-1

În tur: 24.11.2007, Universitatea Cluj-Poli Iaşi 1-1

Locul ocupat în clasament înaintea etapei a 33-a: Poli Iaşi-locul 13 (37p), Universitatea Cluj-locul 18 (23p).

Universitatea Cluj nu a mai reuşit să câştige la Iaşi, în Liga I, de peste 33 de ani, ultimul succes fiind consemnat pe 8.09.1974, atunci când "şepcile roşii" s-au impus cu 1-0. În toată această perioadă de timp, ardelenii au marcat un singur gol în deplasările de la Iaşi, chiar în campionatul următor, când "U" a fost învinsă la limită, scor 2-1.

Ultima oară când Poli a învins Universitatea Cluj într-un meci din prima ligă s-a întâmplat pe 16.08.1980, într-o partidă desfăşurată la Iaşi şi care s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru gazde.

Formaţia pregătită de Alpar Meszaros nu a mai obţinut niciun punct din etapa a 28-a, când a învins Universitatea Craiova, scor 2-0. De atunci, alb-negrii au disputat patru jocuri, toate pierdute, au marcat două goluri şi au primit 11. Ardelenii, care în ultimele cinci partide disputate în deplasare nu au marcat niciun gol, se pot lăuda cu un singur succes în acest sezon pe terenul adversarilor, cel din etapa a 20-a, când au învins Rapid, scor 2-1.

Atacantul Universităţii, Cristian Silvăşan, a îmbrăcat tricoul Politehnicii Iaşi timp de un an şi jumătate, el transferându-se la Cluj chiar de la formaţia ieşeană. Jucătorul de 26 de ani a înscris doar două goluri pentru echipa moldavă în cele 25 partide pe care le-a disputat, în timp ce la Universitatea a marcat deja de trei ori în opt meciuri.

RAPID BUCUREŞTI - UTA, ora 20:15, Naţional TV

Palmares general: 63 23 16 24 85-87

La Bucureşti: 31 15 9 7 53-39

Prima întâlnire: 3.11.1946, ITA Arad-CFR Bucureşti 2-2

În tur: 25.11.2007, UTA-Rapid Bucureşti 1-0

Locul ocupat în clasament înaintea etapei a 33-a: Rapid-locul 3 (58p), UTA-locul 17 (23p).

UTA a obţinut doar trei succese pe propriul teren în acest sezon, unul dintre ele chiar împotriva Rapidului, scor 1-0, pe 25.11.2007. Atunci, arădenii erau pregătiţi de Marin Barbu, în timp ce la cârma Rapidului se afla Mircea Rednic.

UTA nu a mai reuşit să câştige în Giuleşti de 38 de ani, mai exact de pe 5.04.1970, când s-a impus cu 2-1. Golurile partidei au fost marcate de Neagu (76), respectiv Axente (8) şi Dembrovschi (65), iar la finalul sezonului, arădenii au obţinut ultimul lor titlu din istorie.

Cea mai mare diferenţă de scor dintre cele două formaţii într-un meci disputat la Bucureşti s-a înregistrat în returul campionatului trecut, pe 11.03.2007, când Rapid s-a impus cu 4-0.