SPORT »
Liga Campionilor - Fanii Fiorentinei spun despre Mutu că este "Dumnezeu pe pâmânt"
29 sep 2008, 18:35 |
Actualizat Luni, 29 Septembrie 2008 18:45
Suporterii Fiorentinei îl consideră pe Adrian Mutu "Dumnezeu pe pământ", dar cel mai iubit fotbalist din istoria echipei din Florenţa rămâne argentinianul Gabriel Omar Batistuta, care a îmbrăcat tricoul viola timp de nouă ani.
În bar sunt poze cu istoria Fiorentinei, iar cele mai multe dintre acestea îl arată pe argentinianul Gabriel Omar Batistuta, considerat unul dintre cei mai mari jucători care a trecut pe la gruparea din Florenţa şi care a avut şi o statuie în faţa stadionului Artemio Franchi. Atacantul român Adrian Mutu, care în acest moment este considerat la echipa sa "Dumnezeu pe pâmânt", după cum spune un suporter trecut de 60 de ani, nu este reprezentat foarte mult în posterele de pe pereţii localului, el apărând doar într-unul dintre ele.
Un alt idol al suporterilor Fiorentinei, italianul Luca Toni, care acum evoluează la Bayern Munchen, adversara din Grupa F a Ligii Campionilor, este şi el prezent destul de des pe pereţii barului, însă piesa de rezistenţă este un tricou al său cu autograf. Nici antrenorul Cesare Prandelli nu este uitat de suporterii Fiorentinei, un mesaj dedicat acestuia fiind scris pe zidul unei case aflată vis-a-vis de arena italiană: "Cesare, Firenze îţi declară iubire eternă".
În faţa barului, suporterii mai în vârstă discută despre meciului cu Steaua la o cafea sau un pahar cu bere: "Sper să nu avem parte de nicio surpriză", spune unul, completat de un priten cu părul la fel de alb: "Sper să batem, pentru că în ultimul timp nu am jucat foarte bine, iar Steaua este o formaţie destul de tare".
Pe lângă articole obişnuite, cum ar fi brelocuri, brichete sau pixuri cu însemnele grupării la care activează Adrian Mutu, din barul care se află vis-a-vis de tribuna oficială a stadionului, fanii pot cumpăra un vin creat special pentru suporteri, care se numeşte "Violone" şi poate fi achiziţionat la preţul de 11 euro.
Partida Fiorentina-Steaua, din Grupa F a Ligii Campionilor, se va disputa, marţi, de la ora 21:45, pe stadionul Artemio Franchi din Florenţa. În prima etapă din faza grupelor, Steaua a pierdut, pe teren propriu, meciul cu Bayern Munchen, scor 0-1, în timp ce Fiorentina a terminat la egalitate, scor 2-2, în deplasare cu Olympique Lyon.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

