AS Roma, cu Cristi Chivu titular, nu a reuşit decât un rezultat de egalitate în faţa grecilor de la Olympiacos. Veniţi să joace fără complexe în Italia, cei de la Olympiakos au surprins pe toată lumea reuşind să deschidă scorul prin Julio Cesar, în minutul 19.

Roma s-a năpustit în atac, dar Totti a ratat un penalty în prima repriză şi fotbaliştii greci au intrat în avantaj la pauză. Acelaşi Totti s-a revanşat în minutul 68, reuşind să egaleze situaţia pe tabela de marcaj. După acest rezultat Roma se poate considera calificată, Olympiacos urmând să se bată cu Şahtiorul lui Mircea Lucescu pentru un loc în Cupa UEFA.

Foto: NewsIn