Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Liderul sindical Marius Petcu, reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de luare de mită

Liderul sindical Marius Petcu a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată, şi urmează să fie prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Petcu a fost audiat mai multe ore, joi, la DNA, după ce a fost prins în flagrant luând mită 40.000 de euro.

Marius Petcu a fost reţinut pentru 24 de ore
Marius Petcu a fost reţinut pentru 24 de ore

Procurorii au dispus reţinerea liderului sindical pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Potrivit DNA, în perioada 2009-2010, Marius Petcu, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, a primit de la directorul unei societăţi comerciale aproximativ 20.000 de euro lunar, reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate, pentru a atribui acestei firme un contract de execuţie lucrări.

Procurorii spun că respectivul contract are ca obiect executarea obiectivului "Centrul de educaţie, perfecţionare şi recreere - Snagov", preţul negociat al contractului fiind de 9.234.570 de lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 de lei, fără TVA.

De asemenea, anchetatorii susţin că, pe 1 februarie, Petcu a primit, prin intermediar, o vilă situată în staţiunea Predeal în valoare de circa 200.000 de euro. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite încă, aferente lunilor următoare, sau de a facilita obţinerea de către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare.

Marius Petcu a fost prins în flagrant, joi, de procurorii anticorupţie, după ce a primit cu titlu de mită de la reprezentantul firmei beneficiare a contractului suma de 40.000 de euro, reprezentând tranşele aferente lunilor ianuarie şi februarie 2011.

Preşedintele CNSLR Frăţia este unul dintre cei mai bogaţi lideri de sindicat. Marius Petcu şi soţia au conturile pline cu sute de mii de euro, trei case, trei maşini, bijuterii, tablouri, acţiuni la cinci firme şi alte surse de venituri.

În data de 16 februarie 2011, ANI anunţa că verifică averile liderilor de sindicat. Pe lista ANI se află şi Marius Petcu. Potrivit unor surse citate de NewsIn, cercetările ANI au fost demarate din oficiu, după depunerea declaraţiilor, dar au la bază şi sesizări din partea unor persoane, dar şi materiale din presă.

Preşedintele Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, a declarat că, dacă anchetatorii l-au prins "la furat" pe liderul CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, este "o prostie" din partea lui, precizând că, în aceste condiţii, nu mai bagă mâna în foc pentru nimeni.

Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat că era de aşteptat ce s-a întâmplat cu Marius Petcu, acţiunea în care este vizat liderul CNSLR-Frăţia fiind în spiritul campaniei antisindicale, singura structură care se opune "reformelor aberante".

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro