Foto: weblogs.newsday.com
Preşedintele american, George W. Bush, a plecat ieri spre Europa, unde îl aşteaptă o săptămână plină. Îşi începe turneul european cu o vizită în Ucraina, apoi vine în România, pentru summitul NATO. Stă trei zile în ţara noastră, unde are un program încărcat şi planuri mari.

Preşedintele american, George W. Bush, şi prima doamnă a Statelor Unite au fost aşteptaţi ieri seară în Ucraina. La Kiev, liderul de la Casa Albă se întâlneşte, pe rând, cu artizanii Revoluţiei Portocalii: preşedintele Viktor Iuşcenko şi premierul Iulia Timoshenko. Profită însă de ocazie ca să viziteze şi catedrala Sfânta Sofia, din capitala ucraineană.

De la Kiev, preşedintele american vine în România, iar miercuri, pe 2 aprilie, se adresează lumii, dar şi naţiunii române, de la Bucureşti. Pleacă apoi la Neptun, pentru o întâlnire cu preşedintele României, Traian Băsescu, dar se întoarce în aceeaşi zi în Capitală pentru o întrevedere cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer.

Seara, Bush ia parte la dineul de lucru, care dă oficial startul summitului NATO. Joi, pe 3 aprilie, preşedintele american participă la reuniunea liderilor NATO, unde se va hotărî soarta ţărilor care aspiră să se alăture Alianţei.

Liderul de la Casa Albă se întâlneşte apoi cu liderii statelor invitate să adere la NATO, iar apoi participă la Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic, din care fac parte 26 de aliaţi ai NATO şi 23 de state-partenere din Europa şi Asia Centrală.

Pe agenda de joi a lui Bush se află şi o reuniune a liderilor NATO pe tema Afganistanului, la care este invitat şi preşedintele acestei ţări, Hamid Karzai. Vineri, pe 4 aprilie, Bush este prezent la şedinţa Comisiei NATO-Ucraina, iar apoi la summitul NATO-Rusia.

La sfârşitul zilei, preşedintele american pleacă spre Zagreb, unde îl aşteaptă preşedintele Croaţiei. Îşi petrece ziua de 5 aprilie în Croaţia, de unde ar putea pleca spre Soci, în Federaţia Rusă, pentru o întâlnire cu preşedintele rus, Vladimir Putin.