Liderii islamişti din Iordania s-a întâlnit cu regele Abdullah al II-lea, dar intenţionează în continuare să organizeze proteste vineri, relatează CNN.
Frontul Islamic de Acţiune, aripa politică a Fraţilor Musulmani, şi alte formaţiuni intenţionează să organizez un marş până la biroul premierului şi să protesteze faţă de numirea sa în funcţie săptămâna aceasta.
Într-un comunicat dat publicităţii după întâlnirea regelui cu liderii Fraţilor Musulmani, ce a avut loc joi, el a admis nevoia unor "reforme ample", ce au fost amânate de persoane care au ales interesele private în locul celor ale poporului.
Opoziţia cere o reformă a legii electorale a ţării, pentru a face Parlamentul mai reprezentativ pentru opinia populară, precum şi un premier ales de Parlament, în loc de desemnat de rege.
Abdullah le-a promis liderilor islamişti că noul guvern va lansa un dialog naţional privind reforma legii electorale. Frotnul s-a opus numirii noului premier Marouf al Bakhit şi a refuzat o oferă de a fi inclus în noul guvern.
Secretarul general al formaţiunii, Hamza Mansour, a declarat joi, într-un interviu pentru CNN, că schimbarea premierul nu este soluţia de care au nevoie iordanienii. "Vrem schimbare în modul în care sunt formate guvernele, precum şi reforme rapide privind politicile şi legile", a spus el.
Mansour şi-a exprimat speranţa că în Iordania nu se vor repeta evenimentele din Egipt, deoarece circumstanţele sunt diferite. Însă ţara se află în mijlocul unei crize economice şi politice care trebuie rezolvată rapid, a adăugat el.
"Nu avem libertăţi politice reale şi legile nu sunt bune", a spus el. "Situaţia economică este foarte dificilă, datoriile sunt imense, la fel ca şi deficitul bugetar (...). Condiţiile sociale sunt diferite, iar atunci când se deteriorează condiţiile politice şi economice, apar violenţele sociale", a adăugat oficialul.
Analiştii privesc numirea lui Bakhit în funcţia de premier drept o tentativă din partea regelui de a-şi consolida susţinerea în rândul triburilor iordaniene.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M