Membrii grupului au evaluat durata crizei la 18 luni şi au recomandat încheierea cât mai rapidă negocierilor privind liberalizarea comerţului mondial.
Liderii APEC, dintre care cei mai proeminenţi sunt cei din Statele Unite, Rusia, China şi Japonia, pledează cauza liberului schimb şi renunţarea la politicile protecţioniste pentru o perioadă de cel puţin un an.
George W. Bush, care participă la ultima reuniune oficială în străinătate în calitate de preşedinte al Statelor Unite, a declarat că actuala criză reprezintă una dintre cele mai mari provocări economice globale.
În intervenţiile sale, Bush s-a dovedit a fi cel mai ferm susţinător al liberului schimb şi şi-a îndemnat succesorul să nu cedeze tentaţiei protecţionismului.
Asemenea liderilor G20, reuniţi recent la Washington, participanţii la summit-ul de la Lima au cerut, în declaraţia finală, o reformare profundă a instituţiilor financiare internaţionale.
Creat în 1989, Forumul de Cooperare Asia-Pacific reprezintă 41% din populaţia mondială, 61% din produsul internt brut global şi 47% din volumul comerţului mondial.
1 EUR= 4.2817 RON 
Feedback



















