Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Lideri ai USL optează mai degrabă pentru moţiune de cenzură decât pentru părăsirea Parlamentului

Mai mulţi lideri ai PSD, PNL şi PC au optat luni dimineaţă, înaintea şedinţei USL, pentru introducerea unei moţiuni de cenzură împotriva angajării răspunderii Guvernului pe proiectul legii electorale propus de MAI, fiind destul de rezervaţi în privinţa părăsirii Parlamentului, ca formă de protest.

Lideri ai USL optează pentru depunerea unei moțiuni de cenzură
Lideri ai USL optează pentru depunerea unei moțiuni de cenzură

Liderul PC, Daniel Constantin, a afirmat că probabil preşedintele Traian Băsescu a decis angajarea răspunderii pe legea electorală, şi nu premierul Emil Boc. "Vom face tot ce ţine de noi să ne opunem acestei idei vom depune evident moţiune de cenzură după ce vor veni cu această angajare de răspundere. Eu vreau să vă spun că indiferent cum vor fi alegerile comasate sau separate USL va câştiga fără nici un fel de emoţie", a apreciat liderul PC. Constantin a fost întrebat la rândul său dacă un protest al Opoziţiei prin retragerea din Parlament poate fi luat în calcul. "Acesta a fost un enunţ făcut de preşeditele PNL, o să discutăm să vedem dacă mai este o variantă sau nu sunt mai multe variante. Întâi trebuie să le epuizăm pe cele care sunt profund democratice după care vom vedea şi variantele extreme. Trebuie să ne opunem cu toate forţele la o astfel de măsură care ne va afecta din punct de vedere moral şi din punct de vedere al democraţiei pe care vrem să o apărăm", a mai susţinut liderul PC.

De asemenea, viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a fost întrebat cum vede situaţia angajării răspunderii Guvernului pe noua lege electorală. "O să vorbim principalul subiect (angajarea răspunderii, n.r.), ăsta va fi din punctul meu de vedere, ce face coaliţia este unul dintre cele mai condamnabile gesturi din punct de vederre democratic. A prelungi mandatul aleşilor locali înseamnă să nu respecţi votul popular a încurca populaţia cu câteva buletine de vot amestecate locale cu parlamentare înseamnă să nu respecţi ce spune Convenţia de la Veneţia. Puterea urmăreşte să mai câştige 4-5 mandate în plus prin acest mecanism care va crea probabil şi un fel de a fura mai uşor", a spus Nicolăescu. El a mai fost chestionat dacă apreciază drept oportună propunerea privind părăsirea Parlamentului în semn de protest al Opoziţiei. "Cred că opoziţia are multe soluţii si retragerea din Parlament este o alternativă, dar nu ştiu dacă este singura posibilă eu mă gândesc că în această situaţie când interesele cetăţenilor sunt în joc de reprezentare poate că ar trebui ca noi Opoziţia să ne întoarcem la popor şi să-l întrebăm care este voinţa lui. Putem să facem o strângere de semnături de câteva milioane prin care să arătăm ce vrea poporul", a mai comentat Nicolăescu.

La rândul său, preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a catalogat drept " un lucru foarte grav" demersul Guvernului de a-şi angaja răspunderea pe Legea electorală. "În orice caz este evident un atac la adresa democraţiei. Un astfel de angajament pune în discuţie situaţia democratică din ţară. Sunt convins că vom discuta aceste lucruri şi vom decide, dar mi se pare un lucru incalificabil, sigur am ajuns în situaţia în care la nivel european şi peste tot contează mai puţin starea democraţiei, drepturile omului contează mai curând dacă ai un deficit ubgetar sub 3%. S-a ajuns la nişte lucruri absolut ciudate dacă spaţiul de valori european nu mai presupune şi democraţie, alegeri corecte, atunci avem o problemă şi trebuie regândit tot mecanismul acesta de relaţii între putere şi societate", a susţinut Năstase. De asemenea, liderul PSD a fost întrebat dacă retragerea Opoziţiei din Parlament reprezintă o soluţie. "Nu vreau să comentez lucrurile acestea. Au fost diverse puncte de vedere vom vedea dacă se va decide astăzi ceva sau în zilele următoare. E nevoie de o analiză foarte atentă pentru a se găsi soluţia cea mai bună pentru că se pune în discuţie chiar dreptul de vot şi esenţa democraţiei", a mai spus Năstase.

Coaliţia a acceptat luni ca Executivul să-şi asume răspunderea pe legea comasării alegerilor, iar comisia internă a partidelor de la coaliţiei va decide forma finală a proiectului, a declarat pentru NewsIn Varujan Pambuccian. Întrebat dacă forma legii rămâne cea propusă de MAI, Pambuccian a negat: "Nu va fi aceea, coaliţia va stabili cum va arăta", a răspuns el. Liderul deputaţilor ce reprezintă  minorităţile a mai precizat că nu s-a stabilit încă o dată pentru asumare, ci un termen limită, până 22 decembrie.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro