Cea mai mare bancă din Elveţia contestă rezultatul licitaţiei organizate de Ministerul Comunicaţiilor, pentru alegerea consultantului care va vinde ultimul pachet de acţiuni deţinut de stat la RomTelecom.

Banca UBS spune ca, din informatiile sale, ar fi oferit un comision de intermediere mult mai mic decât cel cu care banca de investiţii Credit Suisse First Boston a câştigat licitaţia.

Conform cifrelor prezentate de bancă, diferenţa dintre ofertele depuse de UBS şi CSFB înseamnă câteva milioane de euro. Reprezentanţii băncii UBS au declarat că evaluează toate opţiunile, inclusiv şi pe cea a contestării legale a rezultatului licitaţiei.

Zsolt Nagy, ministrul comunicaţiilor, a răspuns că selecţia consultantului a avut în vedere mai multe criterii, cele mai importante fiind componenta financiară, experienţa internaţională şi listările efectuate la Bursă.

Statul, prin Ministerul Comunicaţiilor, vrea să vândă şi ultimul pachet de acţiuni deţinut la RomTelecom, prin intermediul Bursei, atât cea de la Bucureşti, cât şi de la Londra. La licitaţia organizată de Ministerul Comunicaţiilor s-au prezentat 9 consorţii internaţionale.