Decizia Comisiei de apel de a da licenţe cluburilor FC Naţional şi Jiul Petroşani nu este conformă cu regulamentul. Anunţul a fost făcut de Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, care va propune demiterea preşedintelui comisiei, George Bădescu. FC Naţional şi Jiul Petroşani au profitat de indulgenţa Comisiei de apel din cadrul Sistemului Naţional de Licenţiere şi au obţinut dreptul de joc în Liga Întâi.
În ciuda faptului că decizia Comisiei a fost abuzivă, Lupescu a recunoscut resemnat că regulamentul nu mai permite ridicarea licenţelor pentru Jiul şi FC Naţional.
Lupescu a dezvăluit că, din cauza deciziei Comisiei de apel, echipa naţională riscă o suspendare de la competiţiile organizate de FIFA.
Ţi-a plăcut articolul? LICENŢE ILEGALE
Sambata, 01 Iulie 2006 15:49
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
În 4 meciuri disputate la Constanţa, România a reuşit două egaluri şi două victorii
Astazi, ora 08:22Se confirmă tradiţia! Chiar dacă a întâlnit de fiecare dată un adversar de calibru, România nu a pierdut niciodată la Constanţa. Tricolorii au caştigat de două ori şi au remizat de tot atâtea ori!
Raţ şi Zicu sunt trişti că România nu a putut învinge Franţa după ce a condus cu 2-0
Duminica, 12 Octombrie 2008 22:52Egalul cu Franţa de la Constanţa, scor 2-2 le-a lăsat un gust amar românilor. Cu toate acestea, fundaşul stânga tricolor, Răzvan Raţ şi atacantul dinamovist, Ianis Zicu susţin că după acest joc România este în creştere.
Politehnica Iaşi-Farul Constanţa 2-1, într-o restanţă din etapa a 5-a
Astazi, ora 06:01Politehnica Iaşi a câştigat, duminică, scor 2-1, partida restantă din etapa a 5-a cu Farul Constanţa, deşi a fost condusă cu 1-0 încă din minutul 3.
Handbal: Steaua a învins RK Cimos Koper, 28-26, în Liga Campionilor
Duminica, 12 Octombrie 2008 20:59Echipa de handbal masculuin, Steaua MFA, a obţinut prima victorie în Grupa E a Ligii Campionilor împotriva slovenilor de la RK Cimos Koper, cu scorul de 28-26.
Constantina Diţă Tomescu a ocupat locul 4 la Maratonul de la Chicago
Astazi, ora 05:58Atleta Constantina Diţă Tomescu, campioana olimpică de la Beijing, a trecut, duminică, a patra linia de sosire la Maratonul de la Chicago, fiind cronometrată cu două ore, 30 de minute şi 57 de secunde, informează site-ul oficial...
Cele mai CITITE din Sport
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit duminică dimineaţă (5651)
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (1079)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (789)
- Trei românce au ocupat podiumul la Maratonul Internaţional de la Bucureşti (762)
- Goian: Am întâlnit o echipă puternică, dacă intram cu 2-0 la pauză cred că nu ne mai puteau egala (567)
Cele mai VOTATE din Sport
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (3.76/5)
- Politehnica Iaşi-Farul Constanţa 2-1, într-o restanţă din etapa a 5-a (3.72/5)
- Handbal: Steaua a învins RK Cimos Koper, 28-26, în Liga Campionilor (3.72/5)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (3.72/5)
- Insulele Feroe-Austria 1-1, într-un meci din Grupa a 7-a a preliminariilor CM 2010 (3.72/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit duminică dimineaţă (41)
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (22)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (5)
- Trei românce au ocupat podiumul la Maratonul Internaţional de la Bucureşti (3)
- Becali spune că Rădoi se va transfera în iarnă la Inter Milano (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
Duminica, 12 Octombrie 2008 14:07Sporuri peste sporuri, prime după prime, adaosuri, indemnizaţii, tichete, ajutoare. Toate – strict secrete. Realitatea TV a intrat în posesia contractului colectiv de muncă secretizat al bugetarilor de la Autoritatea Naţională de...
- Sute de vipere au invadat DN 57, în judeţul Mehedinţi
- Tăriceanu a eliminat plafonul salariilor directorilor din companiile de stat, potrivit Cotidianul
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit duminică dimineaţă
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
- Depeche Mode va cânta pentru a doua oară în România - VEZI INTERVIUL CU MARTIN GORE ŞI ANDY FLETCHER ÎN EXCLUSIVITATE
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Concluziile multor anchete cerute de premier nu au fost făcute publice
Astazi, ora 09:00Şeful Cancelariei primului ministru mai are o zi pentru a prezenta analiza salariilor încasate de şefii agenţiilor guvernamentale. Rămâne însă de văzut dacă rezultatele vor ajunge şi la urechile populaţiei. În multe din...
- Clipul Zilei - Guinness World Records - Cel mai flexibil bărbat
- În 4 meciuri disputate la Constanţa, România a reuşit două egaluri şi două victorii
- Un militar a murit şi alţi doi au fost răniţi într-un accident de maşină în judeţul Prahova
- Mircea Diaconu vrea să fie senator de Argeş din partea PNL
- La Spitalul CFR din Timişoara, elevele ajută asistentele titulare
- Peste 300 de hectare de vegetaţie au ars în apropiere de Los Angeles
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 22 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 13.10 | 14.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 23 °C | 21 °C |
| Bacău | 20 °C | 19 °C |
| Braşov | 18 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 18 °C | 21 °C |
| Europa | 13.10 | |
| Atena | 21 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 25 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










