"Suntem doar nişte maşinării", spune profesorul Patrick Haggard, unul dintre cei mai reputaţi neurologi englezi, în urma cercetărilor sale de la Institutul de Neuroştiinţă Cognitivă din Londra. Se aşează pe un scaun în laboratorul său, deloc emoţionat de ceea ce tocmai a spus, că n-am fi decât nişte roboţi manevrabili cu telecomada, și se pregătește să-i ofere pe pielea lui reporterului dailytelegraph.co.uk dovezile în acest sens, prin intermediul unei "stimulări magnetice transcraniale". Asistenta lui apropie o padelă de o anumită zona a craniului lui, apasă un întrerupător şi unda porneşte cu un click.
Mâna profesorului tresare ca opărită. "Nu eu am făcut asta, ci ea". "Bine, nu mă poate face să-mi semnez numele", râde profesorul aproape cu părere de rău, "dar să-mi mişc degetul ca un profesor, a dojană, poate sigur! E un control extrem de fin, stimulează zona din creier responsabilă cu dirijarea acelei părţi a corpului. În felul acesta poţi face o hartă foarte detaliată a creierului, cu fiecare loc al său ce controlează o anumită acţiune".
Încet, încet însă, spune mai departe profesorul Haggard, vom şti mult mai multe despre mişcările şi acţiunile mult mai complexe şi aceasta ne va aduce pe cap nişte dileme filozofice, morale şi legale la care nu ne-am fi gândit până acum: "Ce se întâmplă dacă cineva comite o crimă, să zicem, şi se dovedeşte că de fapt are o leziune pe creier exact în locul este comandat impulsul de a ucide? E persoana aceasta responsabilă pentru faptele sale? Nu ştiu". Tocmai de aceea profesorul aduce în discuţie un proiect important aflat în derulare în Statele Unite despre ce mai înseamnă liber arbitru, în care "avocaţi, neurologi, psihiatrii şi filozofi încearcă să evalueze impactul pe care-l va avea ştiinţa creierului asupra felului în care mai suntem responsabili social şi legal de faptele noastre".
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M