Liderii PNL au fost convocaţi de preşedintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu, aseară, într-o şedinţă extraordinară, pentru a discuta despre cazul ministrului Decebal Traian Remeş, liberalii luând în calcul ipoteza demisiei sau a retragerii sprijinului politic din partea partidului.
Liberalii discută despre posibilitatea ca Remeş să demisioneze din funcţia de ministru al Agriculturii, în condiţiile în care surse liberale susţineau că Remeş şi-ar fi pregătit retragerea încă de marţi, demisia sa fiind scrisă şi înaintată premierului.
O altă variantă de lucru presupune ca, în cazul în care Remeş nu va demisiona, să fie convocată o şedinţă extraordinară a PNL astăzi, şedinţă în care PNL ar putea decide retragerea sprijinului politic şi revocarea lui Remeş.
Primul-ministru Tăriceanu a declarat, marţi, că nu va încerca să acopere faptele de corupţie ale niciunui ministru şi că aşteaptă demisia lui Remeş, dacă acesta este vinovat: "Sigur că dacă vor apărea elemente suplimentare nu voi încerca să acopăr niciun fel de act de corupţie. În acest caz Remeş nu va avea decât o singură opţiune: să plece din Guvern, dar până atunci trebuie să se păstreze prezumţia de nevinovăţie".
Sursa: NewsIn
Liberalii s-au reunit în şedinţă pentru a discuta cazul Remeş
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din ACTUAL







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M