Liberalii i-au reproşat lui Tăriceanu că îşi bate joc de munca lor de campanie
Problema tichetelor cadou a stârnit dispute aprinse în cadrul Biroului Politic Central de miercuri seară. După ce PNL Bucureşti s-a opus deciziei de a stopa acordarea tichetelor, prin vocea candidatului la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, alţi liberalii au protestat în şedinţa Biroului Politic. Printre aceştia, cel mai acid critic al deciziei a fost mâna dreaptă a lui Tăriceanu şi şeful echipei de campanie pe probleme politice, Bogdan Olteanu.
Potrivit surselor citate, Olteanu a fost cel care i-a reproşat făţiş lui Tăriceanu că "îşi bate joc" de munca celor implicaţi în campania electorală prin măsuri de interzicerii tichetelor cadou. "Dacă mai aveţi măsuri de genul asta, măcar să ne spuneţi şi nouă de pe acum", ar fi fost mesajul lui Olteanu.
Şi vicepreşedinţii Teodor Meleşcanu şi Dan Radu Ruşanu au susţinut acelaşi punct de vedere, ţinta criticilor fiind de data aceasta ministrul Finanţelor Varujan Vosganian. "În plină campanie electorală, ne ridicaţi în cap toţi profesorii", a comentat liberalii, potrivit surselor citate. Ei au fost cu atât mai vehemenţi cu cât au spus că nu înţeleg ce impact ar putea să aibă asupra deficitului bugetar acordarea tichetelor cadou având în vedere că, la nivelul bugetului, costurile acestora sunt foarte reduse.
Conducerea PNL i-a cerut, miercuri, ministrului finanţelor Varujan Vosganian să evalueze impactul tichetelor cadou asupra bugetului, fiind posibil ca Executivul să revină asupra deciziei de a nu mai acorda aceste facilităţi bugetarilor.
Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila
Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...








Feedback

