Tăriceanu a făcut prezentarea propunerii şi a menţionat că ideea a aparţinut în primă instanţă liderului senatorilor PNL, Puiu Haşotti.
"Să solicităm Parlamentului ca pe data de 25 octombrie anul acesta să îl invităm pe regele Mihai să se adreseze Parlamentului, cu ocazia împlinirii vârstei venerabile de 90 de ani (...) A trebuit să consultăm Casa regală, chiar pe rege dacă este de acord. Regele şi-a dat consimţământul şi se simte foarte onorat şi obligat din acest motiv şi împreună cu Puiu Haşotti am făcut două adrese către birourile Senatului şi Camerei prin care solicitam convocarea acestei şedinţe jubiliare. Evident, este nevoie de o reuniune comună a birourilor celor două camere unde să se discute propunerea pe care noi am avansat-o şi apoi să se decidă pe cale de consecinţă. Ceea ce doresc este să vă spun că am aprecia foarte mult dacă şi grupul parlamentar al PSD şi colegii din PC ar susţine această iniţiativă a noastră", li s-a adresat Tăriceanu colegilor de Uniune.
"Nu toţi liberalii sunt monarhişti, după cum nici toţi socialiştii nu sunt republicani (...) cred că invitarea Regelui să se adreseze Parlamentului are două semnificaţii, o semnificaţie politică largă şi una istorică. Semnificaţia politică este din perspectiva mea aceea de a arăta României care este rolul şefului statului într-o democraţie parlamentară, cu ce se ocupă şeful statului, bineînţeles în contrapondere cu ceea ce vedem astăzi că se întâmplă. Pot să vă spun că Regele Mihai este extrem de mâhnit de evoluţia politică din ultimii ani şi extrem de îngrijorat şi sunt convins că va găsi cuvintele potrivite ca, cu acest prilej, să poată să transmită românilor mesajul aşa cum îl vede un adevărat bărbat de stat", a mai explicat Tăriceanu.
La rândul său, Puiu Haşotti, a propus ca la şedinţa din 25 octombrie să nu existe alte intervenţii sau alte personalităţi invitate în afară de Regele Mihai. "La acea şedinţă să nu existe niciun fel de intervenţie din partea niciunui grup parlamentar şi să nu fie invitată nicio oficialitate, să fie invitat doar regele, fără foşti preşedinţi, Patriarh sau Curtea de Conturi", a exemplificat Haşotti.
La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a menţionat că pesediştii sunt republicani şi a catalogat propunerea drept una "de bun simţ" şi şi-a exprimat încredea că grupurile PSD o vor susţine.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M