Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu şi primarul sectorului unu Andrei Chiliman sunt primii liberali care s-au prezentat la CNSAS pentru a fi verificaţi. Ei au trecut pragul instituţiei, după ce conducerea partidului a adoptat o rezoluţie privind reforma morală a clasei politice şi a solicitat colegiului verificarea tuturor liderilor liberali.
Nicolăescu a dus la CNSAS mai multe documente printre care un CV, precum şi o copie după cartea sa de muncă. Ministrul Sănătăţii a declarat că este liniştit în ceea ce priveşte verdictul pe care îl va da colegiul în cazul său. Nicolăescu a precizat că, până în acest moment, numele său nu a fost găsit în nici un dosar.
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman are însă două dosare de urmărit, de a căror existenţă ştie încă din 2000. El crede că securitatea l-a urmărit pentru că intenţiona să îl racoleze ca turnător. Andrei Chiliman a cerut ieri Colegiului să dea un verdict clar în ceea ce îl priveşte.
Ţi-a plăcut articolul? LIBERALI LA CNSAS
Marti, 18 Iulie 2006 14:34
| Vot: |
0
|
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Avocatul Cămătarilor nu a obţinut de la ÎCCJ suspendarea executării pedepsei de 13 ani de detenţie
Astazi, ora 05:15Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, marţi, cererea lui Mihai Costea, avocatul Cămătarilor, de suspendare a executării pedepsei de 13 ani de închisoare, la care acesta a fost condamnat definitiv de magistraţii...
Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare
Marti, 07 Octombrie 2008 20:15Nicolae Ceauşescu nu a avut conturi în străinătate - aceasta a fost concluzia la care a ajuns Comisia Parlamentară de anchetă care a verificat situaţia averii fostului dictator comunist.
Cinci primari din Gorj au atacat în instanţă un ordin al lui Adomniţei
Astazi, ora 05:21Primarii din cinci localităţi gorjene, care au primit o adresă de la fostul ministru Cristian Adomniţei, prin care erau anunţaţi că microbuzele şcolare care le-au fost alocate vor fi redistribuite către alte localităţi, au...
30 de români au fost arestaţi la Barcelona
Marti, 07 Octombrie 2008 16:4830 de români, supravegheaţi mai multe luni de autorităţile române şi spaniole, au fost arestaţi la Barcelona pentru trafic de persoane, prostituţie, infracţiuni cu violenţă, furturi precum şi pentru trafic de droguri.
Lidia Bărbulescu: CSM este vânat încă din 2005, iar Predoiu a votat şi el neconstituţionalitatea legii ANI
Astazi, ora 05:20Reprezentanţii CSM au susţinut marţi într-o conferinţă de presă că nu încearcă să secretizeze declaraţiile de avere ale magistraţilor, acuzând că se doreşte să se pună "botniţă" Consiliului şi precizând că pentru...
Cele mai CITITE din Justiţie
- Moda asasinatelor comandate a ajuns şi în România (3495)
- Federaţia Spiru Haret a depus plângere penală împotriva lui Tăriceanu, Adomniţei şi Vosganian (2800)
- CSM precizează că numai adresele magistraţilor vor fi secrete nu şi declaraţiile lor de avere (2393)
- Avocatul Ion Iordăchescu este noul decan al Baroului Bucureşti (1620)
- Vicepreşedintele Bundestagului german critică justiţia şi sistemul social din România (1581)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Avocatul Cămătarilor nu a obţinut de la ÎCCJ suspendarea executării pedepsei de 13 ani de detenţie (3,84/5)
- O reţea specializată în furturi din magazine în Austria a fost anihilată (3,76/5)
- PRM îşi va susţine cererea de anulare privind delimitarea colegiilor uninominale pe 28 octombrie (3,72/5)
- Opt oameni din fotbal au fost trimişi în judecată pentru tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti în străinătate (3,72/5)
- Lidia Bărbulescu: CSM este vânat încă din 2005, iar Predoiu a votat şi el neconstituţionalitatea legii ANI (3,24/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Federaţia Spiru Haret a depus plângere penală împotriva lui Tăriceanu, Adomniţei şi Vosganian (88)
- CSM precizează că numai adresele magistraţilor vor fi secrete nu şi declaraţiile lor de avere (64)
- Vicepreşedintele Bundestagului german critică justiţia şi sistemul social din România (19)
- Avocatul Ion Iordăchescu este noul decan al Baroului Bucureşti (17)
- Moda asasinatelor comandate a ajuns şi în România (11)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi?
Astazi, ora 03:05Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Preşedintele Sindicatului Liber al salariaţilor din Autoritatea Aeronautică Română, Adrian Ioan, a confirmat că acest român încasează într-adevăr peste 300 de...
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
- Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
- 30 de români au fost arestaţi la Barcelona
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
- Un român din patru a făcut sex la locul de muncă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Tudor Chirilă: Despre orgoliul de brand, oameni şi umilinţă
Astazi, ora 04:28Povestea lumii moderne vine peste noi cu orgoliu de brand. Lumea aleargă după bunăstare sub toate formele ei. În momentul în care nevoile primare sunt atinse oamenii se orientează spre şlefuirea propriei "bunăstări". Vrem...
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,9277 RON |
| 1 USD | 2,8938 RON |
| 1 GBP | 5,0394 RON |
| 1 CHF | 2,5331 RON |
| 100 HUF | 1,5763 RON |
| 100 JPY | 2,8398 RON |
| 1 BGN | 2,0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










