Libanul va avea un nou preşedinte
Cele două tabere rivale din Liban au ajuns la un acord în vederea ieşirii din criză. Potrivit acestui acord, un nou preşedinte va fi ales în următoarele 24 de ore, a declarat primul-ministru al Quatarului, ţară care a fost mediator al negocierilor, şeicul Hamad Ben Jassem Al-Thani, în cursul unei ceremonii oficiale desfăşurate la Doha.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M