Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Leul a scăzut brusc, bursele s-au prăbuşit, după decizia Curţii Constituţionale

BNR a publicat o referinţă de 4,2808 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele şapte luni.

BNR a afişat marţi un curs de referinţă de 4,3537 lei/euro
BNR a afişat marţi un curs de referinţă de 4,3537 lei/euro / FOTO: Grup RC

Moneda naţională s-a depreciat accentuat după ce Curtea Constituţională (CC) a anunţat că unele dintre măsurile de austeritate propuse de Guvern au fost declarate neconstituţionale, astfel că BNR a publicat o referinţă de 4,2808 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele şapte luni.

O rată superioră a fost publicată de banca centrală la 23 noiembrie 2009, când euro a fost cotat la 4,2809 lei. Referinţa de vineri este cu 4,97 bani mai mare comparativ cu paritatea de joi, de 4,2311 lei/euro.

În raport cu dolarul, BNR a afişat o cotaţie de 3,4911 lei/dolar, cu 4,74 bani peste nivelul precedent, de 3,4369 lei/dolar.

"Este o ştire negativă, pentru că legile se întorc în Parlament pentru modificare şi votare, ceea ce o să întârzie aplicarea lor. Volume transferate au crescut substanţial după anunţ, de la 12 milioane de euro la 45 milioane de euro", a declarat dealerul unei bănci.

În jurul orei 11:25, schimburile se realizau la 4,2580 - 4,2630 lei/euro, după ce dimineaţă băncile afişau cotaţii de 4,2350 - 4,2380 lei/euro.

Cursul a continuat să urce, iar în jurul orei 12:10, se situa la 4,2680 - 4,2740 lei/euro.

"Credeam că măsurile vor fi declarate legale de către CC, ceea ce se putea dovedi favorabil leului, deoarece ar fi fost un pas important în procesul de reformă fiscală şi ar fi crescut probabilitatea primirii următoarei tranşe FMI. O decizie negativă s-ar putea dovedi foarte dificilă pentru leu şi ratele de dobândă din piaţa monetară. Ajustarea măsurilor ar complica perspectiva reformei fiscale şi ar îndepărta probabil livrarea tranşei FMI", consideră Vlad Muscalu, analist la ING Bank Bucureşti.

Bursa sancţionează nervos decizia CCR

Bursa era în scădere cu 5,32%, la jumătatea şedinţei interbancare de vineri, în timp ce acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare consemnau o pierdere de 8,7%.

"Imediat după anunţul privind decizia Curţii Constituţionale, au fost realizate vânzări puternice şi au existat chiar şi momente de panică în piaţă. Decizia creează incertitudine atât în plan economic, cât şi politic, ceea ce îi determină pe investitori să vândă, întrucât estimează scăderea puternică a cotaţiilor", a declarat pentru MEDIAFAX traderul firmei de brokeraj Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro