"Problema românilor şi rromilor din Italia trebuie tratată la nivel comunitar, iar Comisia Europeană poate juca un rol practic şi politic în gestionarea acesteia", a declarat comisarul român Leonard Orban într-un interviu publicat duminică de cotidianul italian La Republica.
"Ca român, îmi pare foarte rău şi sper că evenimentele recente nu vor arunca această umbră a criminalităţii asupra tuturor conaţionalilor mei care trăiesc şi muncesc cum pot mai bine în Italia unde, am constatat personal, au o reputaţie de buni profesionişti", a răspuns Orban când a fost întrebat ce crede despre criminalitatea a cărei sursă sunt imigranţii români.
Pentru a ameliora situaţia, comisarul român a spus că este necesară o cooperare bilaterală şi multilaterală. El a citat exemplul Austriei. Pentru a rezolva probleme similare, România a stabilit o intensă cooperare cu poliţia austriacă. "Printr-un schimb de agenţi, care poate a fost cea mai eficientă măsură, într-o perioadă de timp limitată, numărul infracţiunilor a scăzut semnificativ".
În ceea ce priveşte rromii, aceasta este o problemă cu care se confruntă toate ţările europene şi prin urmare trebuie gestionată la nivel comunitar, "poate profitând de experienţa României în domeniu", a spus comisarul român. El a mai adăugat că România a acţionat pentru integrarea acestei minorităţi pe trei direcţii: "casă, muncă şi şcoală".
Sursa: NewsIn
Leonard Orban: Comisia Europeană poate interveni practic şi politic în problema românilor din Italia







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M