"Situaţia actuală este extrem de tensionată din punct de vedere al primirii imigranţilor. Voci puternice din cadrul Comisiei Europene doresc din ce în ce mai mult transformarea Europei într-o fortăreaţă. De asemenea, s-a ajuns la concluzia că procesul integrării imigranţilor a fost un eşec din punct de vedere multicultural. La nivel european, în data de 23-24 iunie, CE va discuta despre azil, migraţie şi reforma Schengen şi să admitem în UE doar acei imigranţi cu specializări foarte ridicate", a declarat Leonard Orban.
La un număr estimat de 2,9 milioane emigranţi români (sau aproximativ 1,3 milioane gospodării) nivelul total estimat al economiilor realizate pe durata de 12 luni, calculate până în septembrie 2010, a fost de 11,981 milioane de euro, iar valoarea remiterilor în ţară a fost de 2,87 milioane de euro, se arată într-un studiu al International Agency for Source Country Information (IASCI).
Totodată, studiul arată că raportul dintre veniturile şi cheltuielile emigranţilor români indică un grad ridicat de economisire în ţara de destinaţie, de 40% (faţă de 23% până la 35% în celelalte ţări).
"Este important de remarcat faptul că 40% dintre emigranţii români nu au remis deloc sume în ţara de origine. Este cel mai mare procent din regiune. Acest aspect surprinzător necesită mai multă analiză, însă poate fi explicat prin intenţiile slabe de reîntoarcere în ţară ale emigranţilor români şi prin faptul că România este stat membru al Uniunii Europene", se mai arată în studiul IASCI.
La rândul său, directorul general în cadrul MECMA, Cristian Ilie, a precizat: "Cei care pleacă din ţară nu se gândesc să se mai întoarcă niciodată pentru că nu au încredere în stabilitatea economică a ţării. Cu toate acestea, avem în România 30.000 de firme italiene, 18.000 turceşti şi 20.000 germane. În medie, românii economisesc 9.000 de euro prin munca prestată în alte ţări, iar 61% dintre emigranţi lucrează în domeniul construcţiilor şi 7-8% în agricultură".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M