Lenny Kravitz a deschis concertul de la Bucureşti cu o gafă şi l-a continuat cu mesaje hipiote
A confundat România cu Ungaria, dar s-a revanşat cu un spectacol de excepţie! Lenny Kravitz, una dintre cele mai bune voci funk şi rock ale Americii a concertat sâmbătă seară, pentru prima dată la Bucureşti.
VEZI VIDEO:Lenny Kravitz a concertat la Bucureşti
Lenny Kravitz a concertat la Bucureşti
Cei peste 17.000 de fani i-au iertat artistului gafa, când Lenny Kravitz a intrat pur şi simplu în mulţime şi s-a urcat pe una dintre tribunele stadionului pentru a saluta publicul la finalul concertului.
Concertul de la Bucureşti a fost o adevărată demonstraţie de muzică bună, de la artistul din faţa publicului, până la trupa care a susţinut spectacolul la saxofon, chitară, sau tobe.
Primul concert al lui Lenny Kravitz în România a început cu "Bring it on", piesă inclusă pe albumul "It's Time for a Love Revolution", pretextul, de altfel al turneului internaţional cu acelaşi nume. Timp de două ore, Lenny Kravitz s-a jucat cu piese mai vechi precum "Always on the Run" şi "Let Love Rule", pe care a făcut un adevărat spectacol de improvizaţii muzicale.
Gafa de la începutul concertului când artistul american a încurcat România cu Ungaria a fost uitată de public de-a lungul spectacolului dar, mai ales la piesele "I belong to You" şi "Again", care nu se regăseau în program.
"Nu îmi pasă dacă o să se întâmple peste 100 sau 1.000 de ani, dar ştiu că vom ajunge la pace. E în mâinile noastre. Voi sunteţi 'Love Revolution'", le-a transmis artistul fanilor, care au aplaudat călduros.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 














Feedback

