Ministrul Muncii a participat la o nouă rundă de negocieri la care au fost chemaţi lideri ai confederaţiilor sindicale, dar şi reprezentanţi ai patronatelor.
"Nu e ultima întâlnire. S-a vorbit mai puţin pe salarizare. Ce se profilează. Vor fi folosite salariile din decembrie majorate cu 16%. Din cei 33% care ar trebui să ducă la recuperare se preconizează un 16%. E în ultimul proiect prezentat. Nu e sigur. Dacă unitar sau diferenţiate", a declarat Adrian Bârea, vicepreşedinte SANITAS.
"Temerea noastră pentru învăţământ că fondurile pentru preuniversitar sunt cu 25% mai mici faţă de anul ăsta. În ultimii doi ani au plecat 10% din salariaţi. Nu vedem cum se mai poate face acest lucru, doar dacă se închid şcoli", a declarat Simion Hăncescu, preşedintele FSLI.
"80.000 de oameni nu au salarizarea asigurate pentru 2011 în administraţia locală lucrăm în afara legii pentru că nu putem angaja", a declarat Răzvan Bordeianu, vicepreşedinte Sed Lex.
"Este o simplă părere. Ministrul nu a vrut să precizeze o cifră. Până săptămâna viitoare vor avea o cifră. A încercat să tragă concluzia că se susţine 650 de lei, dar majorarea susţine peste", a declarat Cezar Corîci, preşedinte UGIR-1903.
Legea salarizării unitare ar fi trebuit să fie finalizată în septembrie.
Nemulţumirile sunt legate de coeficienţul 1 care este salariului mimim pe economie. Sindicaliştii susţin că trebuie crescut la 705 lei şi ar trebui ca din 2011 să fie chiar 750 de lei. Guvernanţii spun ca nu sunt bani pentru astfel de creşteri.
"Noi suntem în plin proces de negociere privind noua lege de salarizare. Sindicatele au posibilitatea să participe la negocieri şi se va ajunge la formula cea mai bună . Noi vrem ca toţi funcţionarii cu aceeaşi pregătire, indiferent dacă lucrează la ministerul de finanţe sau altă insituţie să primească acelaşi salariu şi cred că se rezolvă prin legea salarizării unitare", a declarat Gheorghe Ialomiţeanu, ministrul Finanţelor.
"Nu vreau să mă pronunţ asupra unei cifre vom avea o creştere în 2011. Putem considera ceea ce a spun domnul Gherghina o variantă de lucru", a declarat Gheorghe Ialomiţeanu referindu-se la creşterea salarială cu 15% variantă avansată de Gherghina.
Liderii coaliţiei au propus FMI creşterea salariului minim de la 600 la 700 de lei. Experţii FMI au transmis însă Guvernului că nu poate accepta pentru anul viitor o creştere a salariului minim mai mare de 650 lei, potrivit unor surse participante la discuţii.
Sindicatele au cerut creşterea salariului minim pe economie la 750 de lei.
Această lege trebuie finalizată pentru că în funcţie de această lege se fac calculele pentru bugetul pe 2011. cel mai probabil guvernul va decide să îşi asume răspunderea pe această lege însă opoziţia amininţă că dacă se va întâmpla acest lucru va veni cu o nouă moţiune de cenzură.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M