Legea privind majorarea salariilor profesorilor cu 50% a fost contestată de Guvern la CCR
Guvernul a trimis Curţii Constituţionale sesizarea privind legea salariilor profesorilor.
Executivul motivează în sesizare lipsa resurselor financiare pentru creşterea salariilor.
Premierul Tăriceanu a declarat luni că, în unanimitate, conducerea PNL
a decis să nu susţină punerea în aplicare a măririi salariilor cadrelor
didactice cu 50%, indiferent de costurile politice, precizând că are
variante de a împiedica această majorare.
"Am o
responsabilitate pe care înţeleg să o duc până la capăt şi chiar dacă
vor fi costuri politice vă declar foarte simplu şi direct că prefer ca
PNL şi eu personal să suportăm aceste costuri. Nu cred că putem să
acceptăm lipsa de responsabilitate", a spus Tăriceanu.
Tăriceanu a explicat că mărirea salariilor nu ar putea fi susţinută decât dacă s-ar mări taxele şi impozitele şi a atras atenţia că acumulările din ultimii ani riscă să fie "năruite" de o revenire galopantă a inflaţiei. "Nu suntem scamatori să scoatem din pălărie iepuraşul care aduce astfel de câştiguri mirifice", a comentat el.
Premierul a menţionat că, în situaţia în care CCR nu va admite contestaţia Guvernului, există "o serie de variante în analiză".
"Eu vă spun că voi depune toate eforturile pentru ca astfel de decizii să nu poată fi puse în practică, cel puţin atâta vreme cât am responsabilitatea conducerii acestui Guvern al României", a mai spus el.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

