Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Legea prin care avocatul poate asista la orice act de urmărire penală a fost promulgată

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, iniţiativa legislativă care prevede ca apărătorul unui inculpat să poată asista la toate actele de urmărire penală, nu doar cele care implică prezenţa persoanei cercetate.

Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat pe 26 februarie această lege respinsă de Senat. Iniţiatorii propun ca articolul 172 din Codul de Procedură Penală să aibă următorul conţinut: "în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii".

Deputaţii PSD şi-au justificat iniţiativa arătând că avocaţii puteau participa doar la actele de urmărire penală care implică audierea şi prezenţa persoanei cercetate. În acest context, arătau iniţiatorii, se încalcă dreptul la apărare, iar organele de cercetare penală pot decide discreţionar şi abuziv în ce cazuri poate un avocat să participe la actele de urmărire penală.

Sursa: NewsIn
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro