LEGEA GRAȚIERII se întoarce în PARLAMENT: UN NOU PROIECT legislativ este pregătit

Parlamentul nu renunță la proiectul de grațiere și amnistie, chiar dacă legea a fost respinsă în plen, săptămâna trecută. Deputatul Nicolae Păun a anunțat că pregătește un nou proiect de grațiere colectivă, pentru pedepse intre 1-5 ani. Proiectul ar urma să fie depus fie la finalul acestei sesiuni legislative, fie în sesiunea care debutează în februarie. Surse Realitatea TV spun că proiectul legislativ are rolul de a linişti spiritele în PSD, după respingerea precedentului proiect, săptămâna trecută, în urma alegerilor prezidenţiale.