Legea ce interzice nunţile în faţa blocurilor sau în corturi a fost adoptată pe articole de deputaţi
06 oct 2008, 19:29 |
Actualizat Miercuri, 08 Octombrie 2008 04:53
Iniţiativa legislativă ce interzice organizarea de petreceri sau nunţi în corturi sau în apropierea imobilelor de locuit a fost adoptată luni pe articole de deputaţi, şi a fost supusă votului final marţi.
Senatorul PC Marius Marinescu, unul din iniţiatori, a explicat faptul că iniţiativa sa vine în întâmpinarea a "zecilor şi sutelor de petiţii" primite de la bucureştenii "care nu se pot odihni şi munci din cauza chefliilor care petrec în stradă zile şi nopţi cu muzica dată la maximum".
La rândul său, preşedintele Camerei, liberalul Bogdan Olteanu, a ţinut să sublinieze că grupul liberal va susţine acest proiect de lege. "Considerăm că e o problemă reală pe care fiecare dintre noi o găsim în circumscripţiile noastre, în cartierele în care locuim şi pe care le reprezentăm", a spus Olteanu. În acelaşi timp, el a spus că este "regretabil" că Parlamentul trebuie să facă o lege pe această temă şi că legiferarea acestui subiect reprezintă eşecul administraţiei locale din foarte multe oraşe. "Avem foarte multe fântâni cântătoare, avem foarte mulţi bani aruncaţi pe fereastră şi foarte puţină capacitate managerială şi puţine investiţii în poliţia locală şi la fel de puţină ştiinţă de a da reglementări locale. Dacă ar fi primari buni, am fi avut o asemenea reglementare în plan local şi n-ar mai fi trebuit să dăm o astfel de lege în Parlament", a conchis Olteanu.
Deputatul PSD, Aura Vasile a anunţat că şi grupul PSD susţine această iniţiativă legislativă. "Susţin ceea ce a prezentat dl. preşedinte Bogdan Olteanu pentru că tot ceea ce a spus este documentat şi adevărat", a precizat deputatul PSD. Şi PRM a votat în favoarea iniţiativei senatorului Marinescu, a declarat deputatul Adrian Moisoiu, care a subliniat că PRM a atras mereu atenţia asupra actelor de huliganism şi tulburare a ordinii publice.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...








Feedback

