Ministerul Muncii îşi propune să modifice legea pensiilor pentru două milioane de pensionari. Cei vizaţi sunt românii care au fost angajaţi înainte de 1962, când în cărţile de muncă nu se trecea valoarea salariilor.

Pensionarii care au muncit înainte de 1962 susţin că în prezent pierd mulţi bani la pensie, pe motiv că la recalculare li se ia în considerare numai salariul minim din acea perioadă. Ministerul Muncii susţine că va elabora un nou mod de calcul al pensiilor, în care să fie luat în calcul un salariu mai mare decît sumele, pe baza cărora erau stabilite pensiile.

"În locul salariului minim o să trecem la un alt algoritm. Adică nu vom mai obliga oamenii să îşi aducă adeverinţele pentru că nu au de unde să le ia, sunt societăţi care nu mai au arhivele. Şi pentru că nu avem altă soluţie, pentru că nu avem de unde să le scoatem salariile, am găsit soluţia de a calcula individual, în funcţie de persoană şi de salariul pe care le-a avut în restul perioadei", a declarat Mihai Şeitan, preşeditnele Casei Naţionale de Pensii.