Profesorii folosesc melodii celebre de la artişti precum 50 cent sau Eminem. Ei păstrează linia melodică, dar schimbă versurile pieselor, cu date pe care elevii trebuie să le înveţe.
"Cântecele le stârnesc interesul fiindcă sunt melodii pe care le ştiu", susţine profesoara Jessica Stewart.
Până acum, metoda pare să dea rezultate foarte bune.
"Am luat 30 de elevi care au picat examenele de cinci ori. Când ai picat un examen de cinci ori e clar că trebuie să te gândeşti la o abordare diferită. Elevii au venit şi au urmat acest program inovator iar, după 12 zile, 80 la sută dintre ei au promovat", a explicat Philip Courtney, iniţiator al proiectului.
"Cred că programul Fresh Prep m-a ajutat să înţeleg materia mai bine. Acum, de câte ori studiez ceva ce nu înţeleg, mă gândesc la ceea ce am învăţat înainte, la melodiile pe care le-am auzit. Mă gândesc să trebuie să încerc o altă abordare şi chiar mă ajută", a povestit o elevă.
Programul Fresh prep a fost iniţiat de o organizaţie non profit specializată în proiecte educaţionale bazate pe artă. Metoda e folosită în prezent, în 8 licee din New York. Dar ar putea fi introdusă în curând şi în alte şcoli americane.
Lecţii de matematică, istorie sau geografie, în ritm de hip hop VIDEO
Asta le oferă câteva şcoli din new York, elevilor care nu prea iubesc cartea. Instituţiile au venit cu această idee inovatoare, ca să-i ajute pe copii să treacă examenele dificile.
Un program inovator, de predare a lecţiilor cu ajutorul muzicii, a fost introdus la New York / FOTO: REALITATEA TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M