Foto: dailymail.co.uk

L'Express a spus pe site-ul său că ziarul Le Figaro, entuziast susţinător al preşedintelui francez Nicolas Sarkozy şi al Cabinetului său, a şters un inel cu diamant în valoare de 15.600 de euro dintr-o fotografie cu Dati publicată miercuri.

Astfel se sugerează că le Figaro o protejează pe Dati, figură controversată, criticată în trecut pentru cultivarea statutului de vedetă pentru că apărea în publicaţii glossy purtând haine de designeri celebri.

Legăturile strânse ale lui Sarkozy cu mai mulţi baroni ai presei şi prezenţa sa constantă pe prima pagină a ziarelor a alimentat acuzaţiile că o mare parte a presei îl serveşte pe preşedinte şi pe aliaţii săi.

Cazul Dati aminteşte de o controversă din august anul trecut, când Paris Match a retuşat o fotografie cu Sarkozy pentru a-l face să pară mai slab.

L'Express a publicat ceea ce susţine că este fotografia originală cu Dati, unde inelul cu diamant este vizibil. Este vorba despre o bijuterie de la casa Chaumet.

Şeful secţiei foto de la Le Figaro, Debora Altman, a apărat decizia editorilor, spunând că ziarul nu vrea să distragă atenţia cititorilor de la conţinutul interviului cu Dati.