Gabriel Torje / FOTO: GSP

Torje e considerat de cei de la Lazio unul dintre cei mai de perspectivă jucători est-europeni. Directorul tehnic al grupării romane, Igli Tare, i-a cerut informaţii despre Torje fostului antrenor italian Cristiano Bergodi, scrie lalaziosiamonoi.it.

"Lazio este un club important şi sunt onorat de interesul lor, dar nimeni nu mi-a spus nimic despre acest lucru. Nu am vorbit cu nimeni de la Roma, deoarece în acest moment sunt implicat cu echipa mea, Dinamo Bucureşti, în preliminariile Ligii Europa. Mă cunosc cu Ştefan Radu, am jucat împreună, dar nu am vorbit despre un eventual transfer al meu la Lazio. Lazio este o echipă la care orice jucător şi-ar dori să evolueze", a spus Torje, pentru sursa citată.