"Soluţia de a da în continuare subvenţii era clar un drum închis. Bani care finanţau ineficienţa. Ajutoarele dirijate către cei vulnerabili sunt soluţia. Ele fac factura suportabilă. Cine să primească ajutoarele? Nu pot primi toţi ajutoare sociale. Dacă ar primi toţi ne-am întoarce veseli în comunism", a spus Lăzăroiu, într-o discuţie cu cititorii Hotnews, răspunzând astfel unei persoane care a acuzat că nu se încadrează în baremul pentru încălzire, dar are doi copii în întreţinere, iar restanţele vor creşte.
Ministrul a mai atras atenţia şi că este datoria familiilor de a se decide pe forme eficiente de încălzire, după ce un cititor i-a atras atenţia că nu este legat la încălzirea centrală şi iarna foloseşte un calorifer electric, dar doreşte să ştie dacă se încadrează în prevederile legii.
"Nu vreau să fiu ironic, dar soluţiile de încălzire sunt decizii ale familiilor. Dacă o familie decide să îşi contruiască o mică centrală nucleară cu care să se încălzească în apartament nu ştiu dacă statul e obligat să acopere din costuri. Încercaţi forme mai eficiente de încalzire", a răspuns Lăzăroiu.
Lăzăroiu: Nu pot primi toţi ajutoare de încălzire, altfel ne-am întoarce veseli în comunism
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat marţi că varianta de a acorda în continuare subvenţii pentru încălzire este "un drum închis", iar ajutoarele vor fi dirijate doar către cei vulnerabili, altfel soluţia ar fi întoarcerea la comunism.
Citeşte totul despre:
bani, căldură, comunism, încălzire, ministerul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, subvenţie
Lăzăroiu: Nu pot primi toţi ajutoare de încălzire, altfel ne-am întoarce veseli în comunism / FOTO: ziaremondene.ro







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M