"CCR creează deservicii democraţiei, economiei, cu unele decizii ale sale, ele adaugă şi la Constituţie, ceea ce nu este rolul Curţii. Uneori Curtea Constituţională a dat impresia, şi a avut şi efect în realitate, că stabileşte bugetul ţării, ceea ce conform Constituţiei nu prea se poate. Aş aminti acel verdict de neconstituţionalitate pe reducerea pensiilor. Curtea ar trebui să se pronunţe pe constituţionalitatea unor acte şi te trezeşti că-ţi face bugetul. Bugetul este făcut de cei care sunt aleşi de oameni, de Parlament şi de Guvern", a precizat consilierul prezidenţial invitat la emisiunea REALITATEA.NET Live.
Legat de subiectul asumării răspunderii Guvernului pe legea educaţiei declarată neconstituţională, Lăzăroiu a spus că CCR a părut că aduce completări textului fundamental, când de fapt menirea sa ar fi să interpreteze acest text. În opinia sa după această decizie se poate observa şi un aspect pozitiv: "Puterea şi opoziţia nu îşi pun la CCR oameni care să asculte de interesele lor politice. Cei de la putere au numit cinci membri ai CCR, dar aceştia nu răspund la comezi politice".
Consilierul prezidenţial a punctat, în acest context, că, această situaţie, arată imperfecţiunile textului constituţional şi necesitatea revizuirea sa. "Toate astea arată imperfecţiunile Constituţiei. Preşedintele a fost singurul preocupat de revizuirea Constituţiei, iar acest lucru nu se poate face decât prin vot parlamentului şi apoi prin vot popular. Regulile jocului trebuie schimbate. Complice de funcţionarea defectuoasă sunt acele partidele care nu vor să intre la discuţii despre revizuirea Constituţiei. Din 2005 preşedintele vorbeşte despre acest lucru. Chiar dacă Constituţia este bine creată, sunt unele prevederi care ar trebui schimbate", a spus Lăzăroiu.
Acesta a spus că, în cazul deciziei CCR asupra asumării răspunderii Guvernului, Curtea a luat un atribut al Guvernului, acela de a-şi asuma răspunderea. Cu toate criticile aduse deciziilor Curţii, consilierul prezidenţial a subliniat că abordarea potrivit căreia deciziile Curţii sunt suverane şi trebuie respectate rămâne, dar că fiecare are dreptul să conteste din exterior o decizie sau alta.
"Chiar dacă constatăm unele depăşiri de atribuţii la CCR, asta nu înseamnă că nu respectăm deciziile Curţii. Deciziile CCR trebuie respectate, dar avem dreptul de a le comenta", a subliniat Lăzăroiu care a adăugat că este de datoria Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei să modifice anumite prevederi din textul fundamental, dar că se pot face schimbări şi prin Legea de funcţionare a CCR.
Nu este prima dată când Sebastian Lăzăroiu vorbeşte despre deservicii aduse democraţiei. La începutul anului, el spunea că presa "a pierdut războiul cu democraţia".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M