Lăzăroiu: Băsescu ar putea negocia renunţarea la doi ani de mandat pentru Parlament unicameral
Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu crede că Traian Băsescu poate propune partidelor "dealul" ca el să renunţe la doi ani de mandat la schimb cu trecerea la Parlament unicameral de maximum 300 de membri.
Invitat la RFI, Lăzăroiu a fost chestionat cu privire la şansele pe care el le dă trecerii unei noi Constituţii prin Parlament. "În condiţiile date, nu (poate trece propunerea de revizuire, n.r.), în mod evident, pentru că e nevoie totuşi de două treimi (din voturile parlamentarilor-n.r.), dar preşedintele a introdus şi elemente de negociere, inclusiv scurtarea propriului mandat. Până la urmă, se poate ajunge la un deal de genul: voi acceptaţi ce a vrut poporul la referendum, şi eu vă dau satisfacţie, că tot mă contestaţi în fiecare zi, şi renunţ la doi ani de mandat. A sugerat asta preşedintele, că durata mandatului poate fi subiect de negociere cu partidele din Opoziţie. Aş vedea posibil ca preşedintele să ajungă la o astfel de negociere", a spus Lăzăroiu.
Fostul consilier prezidenţial a amintit şi că "nici în PDL nu sunt toţi fericiţi" cu ideea unui Parlament unicameral.
Întrebat dacă el vede posibilă modificarea Constituţiei în acest an, Lăzăroiu a negat: "Nu, anul acesta în niciun caz. La anul ar avea şanse, dar trebuie să intervină elemente spectaculoase de negociere între Putere şi Opoziţie, altfel nici la anul nu cred că e posibil".
Fostul consilier prezidenţial a apreciat ca nespectaculoase modificările prezentate de preşedintele Băsescu. "Mie nu mi se pare foarte spectaculos proiectul de modificare a Constituţiei, pentru că în fond, dacă ne uităm pe lucrurile care sunt propuse spre revizuire, avem unele chestiuni care vin din referendumul din 2009 şi altele vin din experienţa din ultimii cinci-şase ani, în care instituţiile au funcţionat de multe ori cu sincope, din cauza unor prevederi ambigue din Constituţie şi care acum sunt practic clarificate", a adăugat el.
Sebastian Lăzăroiu a comentat şi reacţia Opoziţiei faţă de ridicarea imunităţii parlamentarilor şi menţinerea unei imunităţi totale pentru preşedinte. "Opoziţia a reacţionat orbeşte, cum face de multe ori, având în minte că noua Constituţie i s-ar aplica şi preşedintelui în funcţie, ceea ce nu-i adevărat. Opoziţia, dacă s-ar gândi mai bine, ar putea să dea următorul preşedinte, ar fi în interesul ei să-i asigure imunitatea persoanei respective, indiferent cine va fi ea. Imunitatea nu e doar o chestiune legată de interes personal, de interes legat de persoana care va ocupa funcţia, ci şi o chestiune de stabilitate a statului. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă toţi cetăţenii ar face plângeri penale, pe motive închipuite preşedintelui României, cel care va fi şi el va sta doar prin procese, apărându-se de acuzaţiile care i se aduc. E un mod de a atrage instituţia preşedintelui în noroi şi în derizoriu, până la urmă", a mai spus Lăzăroiu.
Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu a inclus în proiectul de modificare a Constituţiei recuplarea alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare pentru a nu se duce "fără nimic în buzunar" la negocierile din Parlament.
Preşedintele a fost întrebat dacă a renunţat la ideea cuplării alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare, care ar putea fi făcute prin revenirea la un mandat de 4 ani pentru şeful statului. "Poate fi subiect de negociere, de discuţie între mine şi Parlament, o soluţie de recuplare a alegerilor. Nu puteam să înscriu aici acest lucru, dar este un element pe care sunt dispus să-l negociez cu Parlamentul", a spus Băsescu.
"Nici eu nu mă pot duce în faţa Parlamentului fără nimic în buzunar", a adăugat preşedintele zâmbind.
Anterior, el afirmase că mandatul său nu este vizat de această revizuire a Constituţiei, însă nu a respins posibilitatea ca, "într-o negociere cu partidele", nu s-ar putea ajunge la concluzia recuplării alegerilor, "pentru a nu mai fi în fiecare an în tot soiul de alegeri". În proiectul de revizuire al Constituţiei, durata mandatului preşedintelui rămâne nemodificat, de 5 ani.
Cu toate acestea, în februarie, Traian Băsescu afirma, într-un interviu la TVR1, că este dispus să-şi scurteze mandatul său dacă există consens politic în direcţia modificării Constituţiei astfel încât să se recupleze alegerile prezidenţiale cu cele parlamentare. "Inclusiv scurtarea mandatului meu, dacă asta convenim, de ce nu?", a punctat Traian Băsescu. El a insistat că dacă această soluţie va fi convenită, atunci renunţarea la o parte din mandat nu i se pare "o pierdere", ci, dimpotrivă, "un câştig".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3557 RON 





Bolnavii de cancer duc lipsa medicamentelor
Au furat 80.000 de euro ascunşi într-o oală...
Clujul in Realitate 22.02.2012 ora 20.30
"CRIN, SOMN UŞOR!": Protest inedit...
Incedii devastatoare în Botoşani
4.000 de bugetari îşi vor pierde locul de...








Feedback


Lăzăroiu: Băsescu ar putea negocia renunţarea la doi ani de mandat pentru Parlament unicameral
SA TRAITI BINE!