Miniştrii Comănescu şi Frattini au discutat, potrivit unui comunicat al MAE, despre intensificarea colaborării în domeniul circulaţiei persoanelor în spaţiul european, îndeosebi între România şi Italia, şi au căzut de acord asupra necesităţii abordării acestei problematici în deplină conformitate cu reglementările în materie la nivelul Uniunii Europene.

Ministrul de Externe român, care a participat joi şi vineri la summit-ul UE-America Latină şi Caraibe, desfăşurat la Lima, în Peru, şi-a exprimat, în cadrul întrevederii cu Frattini, încrederea într-o colaborare eficientă cu actualul guvern italian, pe fondul ultimelor evoluţii legate de situaţia românilor din Italia.

În acest sens, cei doi miniştri de Externe au convenit asupra oportunităţii organizării la Roma, în cursul săptămânii viitoare, a unui grup de experţi din domeniile interne, justiţie, externe, afaceri europene, din cele două ţări, care să discute despre posibile măsuri concrete şi reglementări la nivel naţional, pentru combaterea mai eficientă a infracţionalităţii.

Frattini se află în centrul unei polemici, fiind atacat în special de europarlamentarii români după ce a declarat că ar fi necesară revizuirea directivei cu privire la libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană, impunerea unui prag al veniturilor pentru imigranţi şi expulzarea în baza unei proceduri rapide a suspecţilor de infracţiuni. Mai mult, ministrul italian de Externe Franco Frattini a propus amprentarea la frontiere a cetăţenilor din afara spaţiului Schengen şi înfiinţarea unei bănci de date la nivel european, pentru a preveni intrarea în Italia a unor cetăţeni europeni care reprezintă un risc pentru siguranţa publică.