Lavinia Şandru a anunţat că a rupt relaţia cu PSD, din cauza lui Ion Iliescu care se opune coaliţiei cu PIN
Vicepreşedintele PIN, Lavinia Şandru a declarat că nu poate accepta o colaborare cu PSD, din cauza împotrivirii lui Ion Iliescu, faţă de o colaborare cu PIN. "Fie Ion Iliescu e un bătrân extrem de potent şi mă refer la potenţa sa politică, fie colegii săi, care nu i-au explicat cât de importantă este alianţa cu PIN, sunt impotenţi", a declarat Şandru.
Vicepreşedintele PIN, Lavinia Şandru, a anunţat marţi că formaţiunea a sistat unilateral negocierile cu PSD din cauza opoziţiei lui Ion Iliescu faţă de o coaliţie PSD-PC-PIN, deputatul susţinând că social-democraţii sunt incapabili să i se opună acestuia şi că fostul preşedinte vrea răul partidului.
Şandru a anunţat într-o conferinţă de presă că PIN nu a putut accepta condiţiile puse de PSD, anume ca ea şi alţi colegi să candideze în numele social-democraţilor şi să se înscrie în partid, pentru că un asemenea gest echivalează potrivit ei cu "prostituţia politică".
Lavinia Şandru a mai spus că fostul preşedinte al României se opune PIN din două motive: în Statutul PIN există un paragraf prin care se stabileşte interdicţia acordării calităţii de membru foştilor nomenclaturişti PCR, pe de o parte, şi pe de altă parte războiul "pe viaţă şi pe moarte" pe care l-a dus împotriva lui Iliescu Cozmin Guşă, care i-a cerut să-şi asume lovitura de stat din 1989 şi tot ce s-a întâmplat rău în România după comunism.
Despre Iliescu, Şandru a mai spus că nu-şi doreşte să-l vadă pe Mircea Geoană premier şi că de fapt nu doreşte binele PSD.
"Celor de la PSD le este foarte greu pentru că Ion Iliescu a transmis mesajul foarte clar: nu vrea să audă de PIN, de Lavinia Şandru, nici de Cozmin Guşă. Nu au reuşit să explice acestui om că partidul poate exista fără el ", a mai susţinut deputatul.
Ea
adăugat că "Ion Iliescu are principala vină pentru tot ce s-a întâmplat
rău în România".
"O reformă a clasei politice nu-l include pe Ion Iliescu. El e primul
care să se retragă din viaţa politică şi să meargă să-şi vadă de
nepoţi", a mai spus Lavinia Şandru.
Şandru a spus că formaţiunea nu va negocia cu alt partid pentru că "nu vrea să şantajeze pe nimeni" şi că săptămâna viitoare va avea loc o şedinţă a PIN, unde se va decide cum vor participa la alegeri.
Liderul PSD Mircea Geoană anunţa în urmă cu două săptămâni existenţa unor discuţii "exploratorii" cu cei de la PIN. Presa centrală a scris că Lavinia Şandru ar putea să candideze, fie la Constanţa datorită prieteniei dintre Cozmin Guşă şi liderii PSD Constanţa, fie la Bucureşti, la sectorul şase, contra pedelistei Elena Udrea.
PSD Cluj susţine că va continua discuţiile cu liderul PIN, Cosmin Guşă
Preşedintele PSD Cluj, Vasile Soporan, a declarat, marţi că va
continua discuţiile cu preşedintele PIN, Cozmin Guşă, pentru ca acesta
să candideze din partea PSD, în ciuda declaraţiilor Laviniei Şandru că
partidul său a sistat unilateral negocierile cu social-democraţii.
"Discuţiile urmează să le continuăm, pentru că eu am vorbit cu Cozmin
Guşă. Săptămâna aceasta vom clarifica anumite lucruri", a declarat
Soporan.
Liderul social-democraţilor clujeni a mai afirmat că îşi doreşte să tranşeze problema candidaturi lui Guşă din partea PSD Cluj până la sfârşitul săptămânii.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

