Atfel, Laszlo Tokes îi transmite şefului statului o "Iniţiativă pentru asigurarea reprezentării parlamentare echitabile a minorităţilor naţionale", pe care de altfel i-a prezentat-o şi la începutul anului 2008.
"În 2012 vor avea loc alegeri locale şi parlamentare. Pentru ca în campaniile electorale care ne aşteaptă, reprezentanţii partidelor politice să ofere României şi celor care trăiesc aici soluţii alternative viabile la problemele lor reale, iar lipsa lor de idei să nu fie mascată de apucături antimaghiare răsunătoare, respectiv ca dreptul fundamental la alegeri democratice şi la pluralism politic să fie respectat şi în cadrul comunităţii maghiare, vă sugerăm, din nou, ca soluţie benefică introducerea principiului proporţionalităţii etnice, în legislaţia electorală care necesită, oricum, modificări", afirmă deputatul european în documentul citat, care a fost prezentat public vineri într-o conferinţă de presă la Oradea.
Tokes, care este şi preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, susţine că în cazul minorităţii maghiare pragul electoral de 5% din voturile valabil exprimate generează "un deficit de democraţie" în interiorul comunităţii.
Europarlamentarul argumentează că pragul electoral se justifică în cazul partidelor care ţintesc întregul electorat din România, dar organizaţiile politice ale minorităţilor naţionale ţintesc în principal voturile comunităţilor proprii pe care se angajează să le reprezinte în Parlament. Astfel, consideră Laszlo Tokes, "pragul electoral în cazul minorităţilor care nu optează pentru asigurarea unui singur mandat prin discriminare pozitivă, ci aspiră pentru o reprezentare proporţională, asemenea majorităţii, devine o frână a democraţiei interne în cadrul acestor comunităţi".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M