LAPAR: Este exclus ca micii fermieri să poată beneficia de programul Rabla pentru tractoare / FOTO: GrupRC

Numai fermele medii şi mari vor putea beneficia de facilităţile oferite de Guvern prin programul Rabla pentru tractoare. Preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România, Nicolae Sitaru, susţine că sumele care ar trebui să fie plătite de agricultor sunt mult prea mari pentru a putea fi susţinute de unul cu mai puţin de 100 de hectare. Micul fermier, spre care statul ar fi vrut să îndrepte programul, este exclus de la această măsură.

"Acest program se va adresa femierilor care într-un fel sau altul, se descurcau şi singuri. Îi dai unui agricultor 4.000 de euro, dar el trebuie să cumpere un tractor care singur costă 30.000 de euro şi pe lângă acesta trebuie să mai schimbe şi  plugul, discul sau semănătoarea. Costurile pot ajunge chiar şi până la 100.000 de euro", a explicat Nicolae Sitaru.

Pentru a putea beneficia de acest ajutor şi micii fermieri, statul ar fi trebuit să aducă şi alte măsuri complementare de sprijin. Preşedintele LAPAR consideră că pe lângă prima de casare ar fi trebuit să fie acordate şi facilităţi la dobândă sau un termen de plată mai lung.

Tractoarele vechi sunt la micii producători şi vor rămâne la ei

Pe câmpurile agricole din România mai sunt încă folosite tractoare foarte vechi. "În România sunt sute de mii de tractoare vechi, unele sunt de 40 de ani şi chiar mai vechi pe care oamenii încă le mai folosesc. Costul pentru un tractor este atât de mare încât foarte greu ajungi la el, dacă lucrezi 100 de hectare sau mai puţin", a explicat Sitaru

Preşedintele LAPAR susţine însă că este bine venit acest program, întrucât în România sunt multe tractoare vechi. El crede că plafonul financiar impus de stat va fi teminat cu siguranţă, pentru că România are nevoie de multe tractoare ."Această măsură va fi accesată fără discuţie, dar de agricultorii care sunt mai dotaţi material".

Numai 3.000 dintr-un total de câteva sute de mii de tractoare se pot casa prin "Programul Rabla pentru tractoare"

Programul de înnoire a parcului de tractoare a început vineri, 19 martie, în jurul orei 12:00, când Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat lista producătorilor şi a distribuitorilor validaţi. Fiecare deţinător de tractor mai vechi de 10 ani trebuie să se adreseze în primul rând unui producător sau distribuitor din acea listă.  

Programul va fi valabil până la sfârşitul acestui an, iar suma totală asigurată de stat pentru desfăşurarea lui este de 50 de milioane de lei. Cuantumul primei de casare a fost stabilit la 17.000 lei, fără ca aceasta să depăşească, pentru persoana fizică 50% din preţul de achiziţie al tractorului nou sau al maşinii agricole autopropulsate noi, iar pentru persoana juridică 40% din preţul de achiziţie fără TVA.

La programul Rabla pentru tractoare nu se dau vouchere, ca la programul pentru înnoirea parcului auto, ci doar de nişte documente care nu sunt transmisibile. "Un fermier îşi poate casa tractorul numai dacă îşi va cumpăra altul în schimb şi nu poate da mai multe tractoare vechi pe unul singur nou" a explicat directorul Adminsitraţiei Fondului pentru Mediu, Gheorghe Popescu. El este convins că ritmul de casare nu se va putea compara cu cel din programul Rabla pentru autoturisme, dar sunt optimişti şi speră să realizeze programul până la capăt. Gheorghe Popescu nu a exclus nici posibilitatea suplimentării fondurilor acordate în cazul în care acest lucru va fi necesar.

Cel mai ieftin tractor nou costă 30.000 de euro

În România nu se mai produc tractoare. Potrivit preşedintelui LAPAR,  la noi în ţară "sunt numai nişte încercări ale unor firme chinezeşti care vor să ansambleze la Braşov". Preţurile cele mai mici produse în Europa, la capacităţi apropiate de 100 de cai putere sunt în zona la 30.000 de euro. Dar preţurile unor tractoare mai performante pot ajunge chiar să depăşească 100.000 de euro.